2025
-
Traian Balcău (n. 1949). Unul dintre cei mai autentici păstrători ai tradiției horitului din Câmpia Transilvaniei este Traian Balcău, un nume cunoscut și respectat în județul Cluj și nu numai. Originar din satul Iuriu de Câmpie, Traian Balcău s-a născut într-o familie numeroasă, cu nouă frați, unde cultura tradițională era parte firească a vieții de zi cu zi. Mama sa, cunoscută horitoare în sat, a fost prima lui „profesoară”, transmițându-i din tinerețe dragostea pentru doina și horitul autentic.
Tradiția horitului este o formă arhaică de exprimare artistică, în care mesajele sunt transmise printr-o intonație specifică, adânc înrădăcinată în cultura populară a zonei. Traian Balcău a înțeles de mic că horea nu este doar cântec, ci o formă de exprimare a trăirilor adânci, o legătură vie cu trecutul, cu valorile strămoșești.
În anul 1975, Traian Balcău și-a întemeiat propria familie și s-a mutat în comuna Ceanu Mare, unde trăiește și astăzi. A crescut patru copii și a fost întotdeauna un promotor al tradițiilor locale, participând la numeroase festivaluri de folclor și manifestări culturale dedicate valorificării patrimoniului imaterial al zonei. Prin participarea sa constantă la evenimente de profil, horitorul din Ceanu Mare a devenit o adevărată voce a Câmpiei Transilvaniei, păstrând vie o moștenire culturală prețioasă.
Pasiunea lui Traian Balcău pentru horele vechi nu s-a stins niciodată. De fiecare dată când urcă pe scenă sau horește la vreun eveniment local, publicul simte că în glasul său răsună ecoul unor vremuri de demult, adus cu demnitate în contemporaneitate.
Astăzi, Traian Balcău este considerat un simbol viu al tradiției orale din județul Cluj, un om care, prin harul său, ține vie o parte esențială din identitatea culturală a regiunii. -
Mesterul popular Gheorghe Ciuncanu pune in valoare cunostintele acumulate inca de la varsta de 14 ani cand a inceput sa invete de la bunicii sai arta realizarii straielor traditionale.
El realizeaza dupa ideile proprii camasi traditionale, veste sau paltoane cu elemente de design specifice fiecarei zone din Romania.
Este adeptul pastrarii elementelor traditionale vechi si care se regasesc de altfel in toate creatiile sale si cu titlu de exceptie la solicitarea clientilor imbina in acestea elemente de influenta contemporana.
Elementele de vestimentatie confectionate majoritatea din lana sunt brodate dupa inspiratia proprie la masini de cusut vechi de peste 120 de ani. De remarcat caracterul de unicitate al fiecarui produs realizat de Gheorghe Ciuncanu.
Colaborand cu designeri vestimentari a reusit sa isi duca creatiile la festivaluri de moda chiar si din New York.
Pasiunea lui Gheorghe Ciuncanu pentru realizarea de costume populare traditionale are si un efect terapeutic pentru corp minte si suflet. -
Juja Haiducean din Sârbi lucrează la piuă de aproape 40 de ani; La ce se folosește aceasta: Piua este o mașinărie care presează țesăturile de lână rezultate din război. Apoi, cu materialul împâslit în piuă se fac haine tradiționale în Maramureș.
Cu ajutorul celor de la Centrul Culturii Tradiționale Maramureș aflăm despre Juja Haiducean, din Sârbi (comuna Budești), care lucrează la piuă de aproape 40 de ani.
„Face acest lucru din anul 1985 de când a intrat în familia «Morăreanu». A deprins secretele acestui meșteșug de la socrul ei. Piua este una dintre cele mai vechi și rudimentare instalații tradiționale folosită pentru textile. Țesăturile de lână (pănura) se duc la piuă unde sub acțiunea pilugilor se îndeasă astfel încât să nu mai treacă apa prin ele. Din materialul obținut, moroșenii își fac îmbrăcăminte de iarnă: cioareci, «lecrice», pieptare, obdiele și mai nou paltoane. Cum în Maramureș încă se păstrează portul tradițional, în special cel de sărbătoare, oameni din toate zonele județului își duc pănura la piuă la Juja «Morăreanului» – scrie Maria Mirela Poduț. -
Urmaș al unei celebre familii de olari din Schitu Stavnic, comuna Voinești, județul Iași. La doar 34 de ani, Daniel Ifrim duce mai departe numele familiei de olari din care provine, precum și tradiția centrului de olărit de la Schitu Stavnic, participând la târgurile de meșteri populari organizate în zona Moldovei. Este, de asemenea, un colaborator permanent al Muzeului Etnografic al Moldovei, în realizarea activităților educative: ateliere adresate elevilor și preșcolarilor sau demonstrații în cadrul manifestărilor în aer liber.
Fiu al regretatului Dumitru Ifrim, Daniel a moștenit de la acesta îndemnarea și plăcerea meșteșugului transformării bulgărelui de lut în oală. Păstrând modul de realizare tradițional, tipologia formelor consacrate în acest centru de olărit și sistemul de ardere arhaic, realizează ceramică roșie cu caracter utilitar: căni, ulcele, ulcioare, oale de sarmale, chiupuri pentru umplut borș etc. -
Meșterul Kiss Jozsef este originar din satul Câmpenița, comuna Ceuașu de Câmpie, județul Mureș. Kiss József este unul dintre cei mai apreciați meșteșugari ai județului Mureș, specializat în arta împletiturilor din fibre vegetale. Pălăriile, coșurile de diverse dimensiuni și întrebuințări, sacoșele, papucii de casă, ornamentele și numeroasele obiecte de uz casnic realizate de el sunt mereu prezente la târgurile tradiționale, unde se bucură de un real succes. Obiectele realizate de Kiss József includ pălării, coșuri, sacoșe, papuci de casă și diverse ornamente, toate confecționate manual din papură și alte plante. Aceste produse sunt apreciate pentru autenticitatea și utilitatea lor. În anul 2025, meșterul Kiss József a fost distins cu titlul de „Tezaur Uman Viu” de către Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, în cadrul Ministerului Culturii . Titlul de „Tezaur Uman Viu” este acordat persoanelor care păstrează, transmit și valorifică patrimoniul cultural imaterial în forma sa autentică, contribuind astfel la asigurarea viabilității acestuia în cadrul comunităților .
-
Aurelia Matei s-a născut pe 12 septembrie 1965, în satul Lăzești, comuna Scărișoara. A învățat „cipcă” (dantelă) de la 10 ani, când a început să reproducă tradiția mamei și bunicii – meșterind cămăși cu ciupag, ia, zadii și alte componente vestimentare tradiționale. Stabilită în Gârda de Sus, continuă tradițiile locului, fără a amesteca motivele locale, și este singura meșteriță din Apuseni care reface cămașa cu „ciupag” – o cusătură trapezoidală specifică moților, realizată manual, cu o lună sau chiar trei pentru un costum complet. Execută țesături complexe – pâslite, în război, fie din lână, fie bumbac –, precum covoare, fețe de masă sau zadii, decorate manual cu tehnici străvechi. Aurelia Matei a fost membră a Academiei Artelor Tradiționale din România încă din 2019, pentru activitatea sa neîntreruptă. Din anul 2016 transmite meșteșugul ca instructor la Școala de Arte și Meșteșuguri din cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena”, pregătind noi generații de meșteri tradiționali. A participat la numeroase expoziții și târguri atât în țară (Alba Iulia, București etc.), cât și în străinătate (Ungaria, Germania). Este cunoscută în comunitate și în diaspora românilor pentru comenzi personalizate de cămăși cu ciupag, dovadă a relevanței sale culturale.
-
Muntean Miron, din satul Feregi, comuna Cerbăl, a fost declarat TEZAUR UMAN VIU de către Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, organism al Ministerului Culturii. Cu peste 40 de ani dedicați meșteșugului prelucrării lemnului – în special rotăriei – și cu o pricepere rară în prelucrarea fierului, moștenită de la tatăl său, domnul Miron duce mai departe o tradiție specifică Ținutului Pădurenilor, una dintre cele mai valoroase zone etnografice ale țării. Talentul său, dublat de o viață de muncă și respect față de natură, l-au transformat într-un reper cultural și într-un simbol viu al identității noastre românești.
-
Familia Pătru din satul Priporu de la Vlădeşti, adică Eugen şi Violeta, este singura care duce tradiţia mai departe Cei doi au reuşit, cu ajutorul primarului de la Vlădeşti, să facă o “Casă a Olarului”, în clădirea căminului cultural, acolo unde se pot învăţa tainele acestei meserii vechi. Sunt şi roţi destinate copiilor, şi roţi mai mari şi o adevărată expoziţie. Cei doi vâlceni vor, însă, să găsească o cale legală pentru ca cei ce doresc să înveţe tainele olăritului şi să poată primi şi o diplomă care aă ateste acest lucru.
-
Familia Pătru din satul Priporu de la Vlădeşti, adică Eugen şi Violeta, este singura care duce tradiţia mai departe Cei doi au reuşit, cu ajutorul primarului de la Vlădeşti, să facă o “Casă a Olarului”, în clădirea căminului cultural, acolo unde se pot învăţa tainele acestei meserii vechi. Sunt şi roţi destinate copiilor, şi roţi mai mari şi o adevărată expoziţie. Cei doi vâlceni vor, însă, să găsească o cale legală pentru ca cei ce doresc să înveţe tainele olăritului şi să poată primi şi o diplomă care aă ateste acest lucru.
-
POP VASILE-LIA din comuna FRATA, jud. Cluj, este unul dintre cei care a fost desemnat în data de 20 iunie 2025, TEZAUR UMAN VIU!
-
Vasile Rus ceterașul din Vadu Izei este un instrumentist și promotor al folclorului maramureșean autentic, o prezență constantă de mai bine de 4 decenii în spațiul cultural popular al zonei și nu numai, unanim respectat ca profesionist de valoare. Este impresionantă profunda sa preocupare pentru conservarea și promovarea adevăratelor tradiții românești din Maramureș, dar și deschiderea spre alte orizonturi culturale (muzica maghiară, ucraineană și klezmer).
-
Dochița Ștefanca s-a născut în satul Nănești, comuna Bârsana, județul Maramureș. A deprins meșteșugul prelucrării firelor de cânepă, lână și bumbac de la mama dumneaei, încă de la vârsta de 10 ani. În anul 2025 Dochița Ștefanca a fost declarată Tezaur Uman Viu. Nănești este un sat mirific, un adevărat colț de rai în care legenda și realitatea se împletesc armonios. Aici, tradițiile, obiceiurile și portul popular se păstrează cu sfințenie, reflectând identitatea și sufletul locului. Oamenii din Nănești – „năneștenii” – par desprinși dintr-un basm: harnici, voioși, ospitalieri și buni gospodari, trăiesc cu credință și își cresc copiii („coconii”) cu respect față de valorile creștine și frica de Dumnezeu.
-
Dumitru Suceava din Ibăneşti, cunoscut ca Mitică de la Moară, cel care a restaurat moara acţionată de apă şi vâltoarea pe care le avea în curte ca moştenire de familie, făcând din aceste instalaţii tehnice ţărăneşti o adevărată atracţie turistică, a fost declarat Tezaur Uman Viu de către Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial din cadrul Ministerului Culturii. Dumitru Suceava din Ibăneşti, aflat în familia sa la a patra generaţie de morari, a devenit cunoscut după ce a decis să restaureze moara acţionată de apă pe care o avea în curte, achiziţionând curele şi piese originale, utilizate în trecut în această îndeletnicire. În prezent, moara sa cu apă şi vâltoarea din curtea gospodăriei sale sunt perfect funcţionale şi se regăsesc printre cele mai vizitate obiective turistice de pe Valea Gurghiului.
-
Dumitru Trif, cunoscut ca și „Trifu”, din Șieuț, este cel mai renumit, mai experimentat și mai respectat meșter în domeniul fierăritului de pe toată Valea Șieului. Acesta are 57 de ani și practică meseria de mai bine de 40 de ani. La 16 ani a mers ucenic la Caculea Vasile, un fierar bătrân din Ruștior, iar apoi a făcut ucenicie la fierăria C.A.P.-ului din satul său, dar și la un atelier din Bistrița. În anul 1989 și-a construit propria fierărie, acasă, acolo unde lucrează și astăzi. Când și-a cumpărat uneltele de fierărie – nicovală, ciocane, clești, foi, menghină, mașină de găurit, rașpăl, acestea l-au costat preț de două vaci.
Despre experiența sa de o viață în acest domeniu, fierarul din Șieuț ne spune: „Eu am lucrat numai cu calul lângă mine, că potcoava se face numai după piciorul calului. Nu faci potcoava fără să ai calul la fierărie. Și nu s-o dus niciodată nici un cal nepotcovit de la mine! Mulți ziceau că eu am fost îmblânzitorul de cai, hipnotizatorul cailor, că orice cal stătea la mine la potcovit. Animalul simte omul! La munte, am potcovit și 20 de cai pe zi; dar pentru asta trebuie să-ți umble mâna. Acolo, potcoavele erau pregătite dinainte. După câtva timp, când vedeam calul pe drum, știam cum îi trebuie făcute potcoavele; știam măsura la cal, că aveam deja ochiul format!”
Meșterul fierar Dumitru Trif este cunoscut pentru stilul său unic în care lucrează potcoavele și a avut și ucenici, care astăzi sunt fierari pricepuți, iar de-a lungul timpului a potcovit cai nu doar din satul Șieuț, ci și din Ruștior, Lunca (Friș), Sebiș, Monor, Gledin, Uila, Șieu, Ardan, Posmuș, Șoimuș, Sântioana sau Mărișelu și chiar și din județele învecinate (Mureș, Suceava și Harghita). Mai mult decât atât, a potcovit inclusiv vaci (animale cu unghia despicată), la acestea tehnica de potcovire fiind una aparte.
Pe lângă potcovitul cailor, acesta deține cunoștințe avansate în confecționarea și repararea uneltelor și utilajelor agricole (pluguri, sape, sămănători, căpălitori, sanșeie, ștraifuri/căruțe), dar și securi, ciocane, porți, garduri, scoabe, balamale și multe altele de acest fel care sunt de mare trebuință într-o gospodărie tradițională, fiind un meseriaș extrem de priceput în a mânui fierul pentru a-i da forma dorită pe nicovală.
Dumitru Trif din Șieuț a dovedit că este un model de integritate, omenie, cinste și punctualitate, având o perseverență și o ambiție ieșite din comun, fiind un om demn și responsabil, dar mai ales harnic și nespus de talentat în meseria ce o practică, fierăria sa din Șieuț devenind un adevărat magnet pentru toți cei care-i calcă pragul, întreg universul creat în jurul acestui meșter fiind unul aparte.
Prin meseria sa, pe care o practică de mai bine de 40 de ani, meșterul fierar Dumitru Trif și-a pus definitoriu amprenta asupra dezvoltării comunității din Șieuț, devenind un adevărat simbol pentru această zonă și având și în prezent o contribuție semnificativă în sprijinirea și menținerea activităților agricole tradiționale din comună, menținerea încă a unui număr semnificativ de cai din sat și din comună datorându-i-se, în mare măsură, fapt care a dus și la menținerea unor repere culturale tradiționale locale. -
Olarul Eugen Ungurian din Hliboca, nordul Bucovinei, regiunea Cernăuți, s-a născut în data de 12 iunie 1953 în Sinăuți, Bucovina.
A învățat meseria de la unchiașul său, Ion Damaschin, în anul 1984. După doi ani s-a stabilit în Hliboca, unde a deschis un atelier de olărit.
2024 este primul an în care Programul TEZAUR UMAN VIU a fost extins de Ministerul Culturii din România și pentru comunitățile istorice românești, de aceea, considerăm că acest fapt nu este unul „mărunt”, ci vine să-i recunoască pe românii din vecinătatea granițelor României ca membri ai aceleiași familii românești, cu drepturi egale celor din interiorul ȚĂRII – este o declarație nescrisă a statului român de recunoaștere a importanței comunităților istorice din vecinătatea granițelor.