Creator de costume populare

Viorica Olivotto – Țesătoarea din Nucșoara și veghea unei lumi de pânză
Copilăria într-o casă plină de fete și de fire textile
Viorica Olivotto s-a născut la 31 ianuarie 1955, în satul Slatina din comuna Nucșoara, în inima Argeșului de munte. A crescut într-o familie numeroasă, cu cinci fete și trei băieți, într-o casă în care munca se împărțea firesc și unde țesutul eram mai mult decât o îndeletnicire: era o rânduială transmisă din mamă în fiică. Tatăl ei, Gheorghe Milea, era muncitor forestier, obișnuit cu pădurile și cu lemnul, iar mama, Floarea, ținea gospodăria și știa meșteșugurile femeilor din zonă.
Într-un asemenea mediu, Viorica a învățat foarte devreme să lucreze. A deprins țesutul încă de mică, ajutând la stativ, pregătind firele, urmărind cu ochii larg deschiși cum mama ei transforma lâna în pânză de casă. A fost o ucenicie naturală, așa cum se întâmpla în satele românești de odinioară.
Tinerețe și destinul unei țesătoare
La șaptesprezece ani, Viorica s-a căsătorit cu Ion Olivotto, nepotul unei familii cu rădăcini italiene stabilite de generații în zona Nucșoarei. A intrat astfel într-o altă ramură de tradiții, dar nu a părăsit niciodată meșteșugul cu care crescuse.
În gospodăria proprie, a continuat să țese zilnic. Avea talent pentru structuri, compoziții, combinații cromatice, dar și pentru tehnicile complicate ale țesăturilor din Argeș. În câțiva ani, devenise deja recunoscută în sat pentru frumusețea pieselor pe care le lucra — cămăși femeiești și bărbătești, fote, ciupage, veste, prosoape, macate sau fețe de plapumă.
Fiecare piesă era o declarație de autenticitate. Viorica păstra strict rânduielile vechi, motivul local, simetria și culorile curate ale zonei Muscelului. Între timp, familia creștea: Ecaterina-Cătăluța, Florin, Ionică și Ileana au fost martori ai modului în care meșteșugul se împletea cu viața însăși.
Meșteșugul transmis ca o datorie
Viorica Olivotto a învățat țesutul în cele două ițe și patru ițe, a înțeles de timpuriu cum se urzește, cum se năvădește și cum lucrează fiecare componentă a războiului. A devenit o cunoscătoare desăvârșită a pieselor de port din Argeș și Muscel, un teritoriu celebru pentru bogăția decorativă a costumelor sale.
A lucrat exclusiv cu materiale naturale, a păstrat structurile tradiționale și a dezvoltat, în timp, o tehnică impecabilă. Cămășile create de ea se remarcă prin compozițiile echilibrate, motivele străvechi, cusăturile fine și cromatica luminoasă. Multe dintre ele amintesc de rafinamentul textilelor bizantine, prin modul în care firul este dus și modelat.
În sat, Viorica devenise deja reper. Oamenii o căutau pentru lucrări, pentru sfat sau pentru că aveau nevoie de o camasă făcută „ca la carte”. Iar ea îi primea cu aceeași răbdare, explicând, corectând, arătând.
Lucrul cu generațiile tinere
Unul dintre cele mai importante capitole ale vieții sale a început odată cu implicarea în activitatea Școlii Populare de Arte și Meserii din Pitești. A fost mai întâi instructor la Nucșoara, apoi, din 2018, la sediul instituției din oraș.
A format copii, tinere, femei venite din medii diferite, inclusiv de la oraș. Le-a învățat să coasă, să țeasă, să înțeleagă simbolurile, să respecte costumul popular. Le supraveghea ținuta, le explica diferența dintre podoabă și exces, dintre autentic și improvizat.
În scurt timp, a devenit „al treilea ochi” al școlii. Toți cei care urcau pe scenă, de la cursanți la profesori, erau verificați de ea: dacă portul era corect, dacă ansamblul era armonios, dacă simbolurile erau respectate.
Era exigentă, dar caldă. Copiii o iubeau, iar profesorii o respectau.
O prezență inconfundabilă la evenimente și șezători
Activitatea ei nu s-a oprit niciodată la atelier. A organizat și a participat la zeci de șezători în comunele argeșene, dedicându-se torsului, confecționării iilor, țesutului la război și tuturor tehnicilor tradiționale pe care le stăpânea.
Era invitată la festivaluri, expoziții, evenimente ale comunității. A dus costumele din Argeș și Muscel în fața publicului urban, a participat la demonstrații la nivel european și a contribuit la numeroase proiecte culturale dedicate patrimoniului textil.
Un port popular care poartă semnătură
Piesele create de Viorica Olivotto sunt ușor de recunoscut. Cămașa are compoziție ordonată, luminoasă, echilibrată, în care motivele sunt amplasate după tradiția exactă a zonei. Fota este lucrată cu răbdare și precizie, cu ornamentică specifică Muscelului. Vesta poartă cusături fine, țolurile și macatele au geometrie clară, iar ștergarele respectă ritmul tradițional al firelor.
Peste toate plutește un sentiment de rânduială. Nimic nu e lăsat la întâmplare.
Recunoașterea unei vieți de muncă
Munca Vioricăi Olivotto a fost apreciată de instituțiile culturale ale Argeșului, de specialiști în port tradițional și de comunitate. A primit distincții pentru contribuția la expoziții, pentru activitatea de formator, pentru promovarea costumului tradițional și pentru prezențele sale de la festivaluri.
A fost considerată nucleul spiritual al mai multor proiecte culturale majore și unul dintre cei mai importanți creatori de port din Argeșul contemporan.
Tezaurul viu al Nucșoarei
Recunoașterea ca Tezaur Uman Viu a venit firesc. Viorica Olivotto reprezintă un întreg filon de tradiție argeșeană. Prin ea respiră o lume: țesutul, portul, șezătorile, simbolurile vechi, învățăturile femeilor din Muscel și limbajul firelor care spun povești.
Astăzi, rămâne una dintre cele mai puternice personalități din aria meșteșugurilor textile românești. În casa ei din Nucșoara, războiul de țesut nu tace niciodată, iar prin mâinile ei trec, în fiecare zi, fire ale unei continuități de neclintit.