Crescător de animale / casnică

Maria Băbu – Băcița Mărioara de la Stâna Ștefanu
Rădăcini în lumea oierilor
Maria Băbu s-a născut la 17 martie 1960 în satul Jieț, aparținând orașului Petrila, într-o familie de mici oieri jieni, cunoscuți și sub numele de momârlani. Părinții ei, Nicolae și Maria Nemeș, trăiau din muncă la munte, având turme de oi și un stil de viață legat de ritmurile naturii.
Primele lecții de gastronomie ciobănească le-a primit de la bunica din partea tatălui, originară din Poiana Sibiului, o veche vatră pastorală. De la ea a învățat cum se încheagă laptele, cum se pregătește brânza, cum se fierbe balmoșul la ceaun și cum se face tocana de oaie, mâncarea de rezistență a ciobanilor. În această lume, gustul nu era un capriciu, ci rezultatul direct al felului în care era trăită fiecare zi.
O familie de oieri și drumul spre Ștefanu
În 1978, Maria s-a căsătorit cu Gheorghe Băbu, cioban ungurean din Novaci. Căsătoria a unit două lumi pastorale aparent diferite, dar înrudite prin aceeași relație cu muntele. Ea venea dintr-o familie de oieri jieni, el dintr-o familie de ungureni, cu tradiție la stână.
Împreună, au hotărât să-și trăiască viața lângă oi și să ducă mai departe meșteșugul vechi al păstoritului. Așa au ajuns pe Muntele Ștefanu, în zona de creastă a Carpaților, deasupra Transalpinei. Acolo au ridicat stâna care avea să devină „Stâna Ștefanu”, locul unde astăzi mii de oameni vin să guste bucătăria lor.
Două tradiții într-o singură bucătărie
Gastronomia Mariei Băbu poartă amprenta celor două comunități din care provine. Din familia de la Jieț a păstrat modul de a găti balmoșul, brânzeturile, laptele covăsât, jintița și scloiul de oaie. De la soțul ei și de la socrii ungureni a preluat felul de a pregăti tocana de oaie și modul de organizare a stânii.
La Jieț, sloiul de oaie se făcea din carne fără os, fiartă și conservată în grăsimea proprie, uneori cu ceapă. La Novaci, tocana de oaie se pregătea în alt fel: bucăți mari de carne, cu os, fierte îndelung doar cu apă și sare, în ceaun de tuci, până când carnea se frăgezește, iar sosul capătă gustul intens al cărnii. Maria a preluat această tehnică și a dus-o la perfecțiune.
În tinerețe, a prins încă un obicei vechi: conservarea tocanei în burta oii, asemenea tobei. Ciobanii pregăteau astfel hrana pentru perioada de iernat, când turmele erau plecate departe de casă. Aceste gesturi, repetate ani la rând, au rămas parte din memoria ei culinară.
Bucate ajunse embleme
De-a lungul timpului, unele dintre preparatele Mariei Băbu au fost recunoscute oficial. Tocana de oaie a fost atestată ca produs tradițional, iar apoi tăiețeii de casă au primit aceeași recunoaștere. Pe lângă acestea, numeroase produse realizate la stână – telemea de oaie, brânză de burduf, bulz ciobănesc, scloi de oaie, pastramă, lapte covăsât, jintiță, unt bătut la putinei, siropuri și dulcețuri din fructe de munte – sunt certificate ca produse montane.
Fiecare rețetă este lucrată în spiritul vechi: laptele este muls dimineața și seara, brânza se face la fața locului, în putini sau bărbânțe de lemn, iar mâncărurile se fierb la foc de lemne, în ceaune grele, așezate direct pe vatră.
Stâna Ștefanu – loc de popas și de învățătură
Stâna de pe Muntele Ștefanu a devenit, în timp, un punct de reper pe Transalpina. Ceea ce la început era doar o stână de munte, cu strictul necesar pentru păstori, s-a transformat într-un loc de popas pentru cei care traversează drumul.
Turiștii vin să mănânce balmoș, să guste tocana și să vadă cum arată o stână adevărată. Nu găsesc farfurii sofisticate, ci castroane și bliduri simple, porții mari, gusturi curate și o atmosferă care păstrează ceva din stilul de viață al ciobanilor. Maria este prezentă peste tot: supraveghează ceaunele, vorbește cu oaspeții, explică rețetele, povestește despre munte și despre drumurile de altădată.
Transmiterea meșteșugului
Pentru Maria Băbu, bucătăria nu este doar meserie, ci și responsabilitate față de cei care vin după ea. Le-a transmis copiilor și nepotului toate rețetele pe care le știe. I-a învățat cum se pregătește laptele, cum se păstrează brânza, cum se dozează sarea, cât trebuie lăsată la fiert carnea pentru tocana de oaie, când se pune mălaiul în balmoș și cât se bate untul în putinei.
Nu are secrete față de cei din familie, ci doar o singură condiție: să nu renunțe niciodată la calitate. Pentru ea, compromisul în gust înseamnă trădarea tradiției.
Recunoaștere și rolul în comunitate
Munca ei a fost remarcată și în afara stânei. A primit diplome și distincții pentru contribuția la promovarea gastronomiei tradiționale și a fost numită Ambasador al Zonei Montane. Presa locală și națională a prezentat de multe ori povestea Băciței Mărioara, iar imaginea ei a devenit sinonimă cu Transalpina și cu bucătăria ciobănească autentică.
Titlul de Tezaur Uman Viu a venit ca o confirmare a rolului ei de păstrătoare a unei culturi gastronomice care, fără oameni ca ea, s-ar fi pierdut sau ar fi fost diluată.
Un destin legat de munte și de gust
Astăzi, Maria Băbu este mai mult decât o gazdă la stână. Este o figură centrală a identității montane din această parte a țării. A transformat o stână obișnuită într-un loc al memoriei și al gustului, unde vizitatorii nu vin doar să mănânce, ci să înțeleagă cum trăiesc oamenii muntelui.
Prin felul în care gătește, prin seriozitatea cu care respectă rețetele vechi și prin generozitatea cu care le transmite mai departe, Băcița Mărioara de la Stâna Ștefanu rămâne una dintre cele mai puternice voci ale gastronomiei pastorale românești.