dans popular

DUMITRU MOLDOVAN ȘI ELISABETA RUSU
Perechea care păstrează inima jocului din Câmpia Transilvaniei
Dumitru Moldovan si Elisabeta R…
________________________________________
Rădăcina unei tradiții care nu s-a întrerupt niciodată
În satul Frata, acolo unde Câmpia Transilvaniei unduiește în ritmuri lente, iar satele își păstrează încă respirația lumii de altădată, dansul nu a fost niciodată doar o formă de divertisment. În Frata, dansul este memorie. Este identitate. Este felul în care oamenii își pun pașii în urma celor care au fost înaintea lor.
În acest spațiu – care a dat României unii dintre cei mai importanți dansatori tradiționali – Dumitru Moldovan și Elisabeta Rusu s-au ridicat ca o pereche emblematică, păstrătoare a unui repertoriu unic, transmis peste patru generații fără să își piardă din autenticitatea veche.
Au devenit Tezaur Uman Viu nu pentru că au învățat să joace frumos, ci pentru că au reușit să păstreze o lume întreagă în felul lor de a se mișca pe ritmul muzicii.
________________________________________
Copilăria în ritm de joc
Pentru Dumitru Moldovan, născut în 1947, jocul nu a început ca o meserie sau ca o pasiune descoperită târziu. A intrat în viața lui așa cum intră lumina într-o casă — firesc, inevitabil, încă din copilărie. Mărturisea adesea că a fost autodidact, că a deprins dansul „de mic copil”, urmărind ce făceau bătrânii satului la șezători, la clăci și la „jocu’ mic”, acel loc în care tinerii învățau primii pași și primele reguli ale comunității.
Elisabeta Rusu, născută în 1961, tot în Frata, a crescut în aceeași cultură a mișcării ritualice, în același ritm care lega satul de propria-i tradiție. Pentru ea, dansul a fost o formă de apartenență. A mers cu formația de jocuri tradiționale a satului la spectacole, festivaluri, filmări, serbări câmpenești și evenimente culturale din întreaga regiune. Mărturisea cu mândrie că a fost prezentă la toate marile manifestări în care Frata și-a făcut simțită vocea culturală.
Împreună, au ajuns nu numai continuatori, ci și modele ale comunității.
________________________________________
O lume întreagă transpusă în pași de dans
Repertoriul lor coregrafic este vast, riguros, greu de redat în cuvinte. Este complet, complex și indispensabil pentru înțelegerea stilului specific Câmpiei Transilvaniei.
Din aria coregrafică a localităților Frata, Soporu de Câmpie, Berchieșu, Poiana Frății, Crișeni, Boteni, Oaș, Aruncuta, Vișinelu, Miheșu de Câmpie și Valea Largă s-au păstrat la ei jocuri ce altfel s-ar fi pierdut: „Românește de preumblat”, „Românește de învârtit”, „Românește în ponturi”, „Târnăveana”, „În două laturi”, „Hărțag”, „Poarca”.
Fiecare dintre aceste dansuri are o istorie, o logică internă, o respirație proprie. Dumitru și Elisabeta le știu nu doar tehnica, ci și rostul. Ritmurile lor sunt asimetrice, adesea sincopate, dificil de interpretat corect. Pentru cei doi dansatori, însă, fiecare pas este o continuare a pasului unui strămoș. Fiecare mișcare este parte dintr-o lungă linie de memorie.
________________________________________
Satul ca scenă, lumea ca public
De-a lungul anilor, prezența lor a fost remarcată la numeroase festivaluri județene, naționale și internaționale. Dintre toate, se disting participările la:
– festivaluri din Mureș, Alba, Bistrița, Sibiu, Satu Mare;
– evenimente din orașe și comune precum Câmpia Turzii, Aiud, Gherla, Dej, Huedin, Turda, Mediaș;
– apariții în filmul documentar „Zestrea Românilor”.
Au fost distinși cu numeroase premii, dintre care se remarcă Marele Premiu de la Eger, Ungaria, și Marele Premiu al Serbărilor Transilvaniei — recunoașteri care confirmă nu doar măiestria lor, ci și valoarea tradiției pe care o duc mai departe.
Totuși, cei care i-au cunoscut cu adevărat știu că scena lor principală nu a fost niciodată un festival, ci satul.
Jocul, în Frata și în satele din jur, este o instituție. Este locul în care se intră cu respect, cu emoție și cu responsabilitatea de a păstra vie continuitatea comunității. Iar Dumitru și Elisabeta au fost vreme de decenii în fruntea jucăușilor.
________________________________________
Perechea care deschide jocul
Specialiștii etnografi și coreologi i-au descris adesea ca fiind „de necopiat”. Când intrau în joc, intrau primii, lângă muzicanți. Aveau o statură impunătoare, un stil aparte, o amprentă personală imediat recognoscibilă. Dumitru Moldovan era „cel mai înalt dintre bătrâni”, iar alături de Elisabeta Rusu forma o pereche care domina spațiul vizual și ritmic al oricărui eveniment.
Zâmbetul lor — mereu prezent, chiar și în momente grele — era considerat de comunitate drept o marcă a bucuriei adevărate, neforțate. Unii spuneau că ei nu joacă pentru aplauze, ci pentru moștenirea pe care o duc în pașii lor.
________________________________________
Cei care duc mai departe tradiția
Rolul lor în păstrarea dansului tradițional nu se rezumă la propria performare. De-a lungul anilor, au învățat zeci de copii, tineri și chiar adulți din Frata și din satele învecinate. Mulți dintre ei au devenit la rândul lor dansatori, alții au predat sau au dus tradiția în orașe unde specificul zonei era necunoscut.
Cei doi și-au transmis cunoștințele nu numai generațiilor din sat, ci și copiilor și nepoților lor, care au crescut în aceeași atmosferă în care dansul este o expresie a comunității.
________________________________________
De ce sunt Tezaur Uman Viu
Pentru că reprezintă una dintre cele mai autentice și mai complete perechi de dansatori tradiționali din Câmpia Transilvaniei.
Pentru că au păstrat nealterat un repertoriu transmis prin patru generații.
Pentru că au dus tradiția mai departe, transformând-o într-o școală vie pentru tineri.
Pentru că au fost, timp de decenii, în fruntea jucăușilor din Frata — nu doar ca dansatori, ci ca modele de demnitate culturală.