Dansator tradițional

Ferenc Lovász – „Kuli”
Dansul ca fir care leagă o comunitate
În satul Vișea, aproape de Jucu de Sus, dansul nu este doar un gest artistic, ci un mod de a marca trecerea timpului, de a păstra coeziunea comunității și de a spune ceea ce nu poate fi rostit altfel. În centrul acestei lumi se află Ferenc Lovász, cunoscut de toți drept Kuli, un om pentru care jocul tradițional maghiar nu a fost doar o pasiune, ci o formă de destin. Născut la 27 aprilie 1948 în Vișea, într-o familie simplă, crescut printre ritmurile șurii și sunetele de taraf, a devenit de-a lungul deceniilor unul dintre cei mai importanți purtători ai tradiției coregrafice maghiare din Transilvania.
Rădăcinile unei vieți trăite prin dans
De când se știe, viața lui a fost legată de dansul satului. Primii pași i-a făcut la doar șase ani, sub îndrumarea tatălui, Sándor, și cu ochii ațintiți asupra unchiului Győrgy, un dansator admirat în toată comunitatea. Atmosfera de acasă – cu seri în care părinții și rudele se adunau în bucătăria încăpătoare, iar ritmul bătrânelor melodii umplea casa – avea să-i devină prima școală. De la nouă ani participa deja la „jocul mic”, întâlnirea săptămânală a copiilor satului, loc în care fiecare generație își încerca forțele în primele sale dansuri. Iar la doisprezece ani, talentul lui îl împingea deja în lumea adulților, fiind primit la „jocul mare”, ceremonialul săptămânal care îi aduna pe tinerii trecuți de vârsta confirmării în religia reformată. A fost o excepție, o dovadă a unei maturități artistice rare la un copil atât de mic.
De la jocul din șură la turnee internaționale
În anii ’60, dansul nu însemna doar întâlniri festive. Era o responsabilitate. Între 1965 și 1968, alături de consăteanul său Fodor Árpád, Kuli a devenit organizatorul marilor baluri ale comunității: de Paști, de Rusalii, de Crăciun și de fiecare sărbătoare importantă. Cei doi erau „kezesii”, cei care aduceau muzicanții, pregăteau locul și se asigurau că sărbătoarea are strălucirea cuvenită.
Un moment rămâne emblematic: balul din 1968, organizat în cinstea tinerilor chemați la armată. Kuli aduce pentru prima dată celebrul taraf condus de Codoba Martin din Pălatca — un taraf care avea să devină, pentru decenii, simbolul sonor al satului Vișea. Astfel, dansul din sat nu era doar păstrat, ci ridicat la rang de reper folcloric autentic.
După armată, începând cu anii ’70, Kuli nu a abandonat niciodată scena. A continuat să organizeze baluri, să provoace adunări, să cheme muzicanți, să țină vie comunitatea — dar, în același timp, s-a deschis către lume. Împreună cu dansatorii din Vișea, a participat la numeroase festivaluri din țară și din Ungaria. A fost parte din culegeri de folclor coordonate de specialiști precum Timár Sándor, directorul artistic al Ansamblului Național Maghiar din Budapesta, care au venit special în Vișea pentru a documenta autenticitatea jocului local.
Vitalitatea unui om care nu a renunțat niciodată la scenă
Între 1990 și 2014, chiar dacă balurile tradiționale au început să scadă în număr, Kuli nu a renunțat la ritm. A plecat în turnee, a participat la tabere internaționale de muzică și dans popular, a urcat pe scene din Ungaria, dar și la festivaluri prestigioase din Cluj-Napoca și Răscruci.
Prezența lui, mereu energică, mereu cu un zâmbet în colțul gurii, a continuat să fie un reper pentru comunitate. Dansul pentru el nu este o amintire, ci o bucurie actuală. Chiar și astăzi joacă cu aceeași putere, cu aceeași mișcare precisă, păstrând intacte stilurile pe care le-a învățat copil fiind.
Un mentor pentru generații întregi
Kuli nu a ținut niciodată dansul pentru sine. A predat cu generozitate ceea ce știa: nepoților, consătenilor, dar și celor veniți din alte părți ale țării sau chiar din Ungaria pentru a învăța jocurile din Vișea. Erau cercetători, coregrafi, studenți, dansatori profesioniști, toți atrași de autenticitatea mișcărilor sale.
În sat, mulți îl consideră un adevărat profesor — unul fără catalog și fără catedră, dar cu o forță de transmisie unică. Pentru el, dansul este o memorie, o datorie și o continuare firească a vieții comunității.
Dansurile care definesc o lume
Repertoriul său este vast, iar specialiștii îl consideră una dintre cele mai importante surse vii pentru dansurile maghiare din Câmpia Transilvaniei. El stăpânește toate tipurile de dans din Vișea, dar are câteva preferințe clare.
Cel mai drag îi este târnăveana, pe care o joacă cu o naturalețe fascinantă, atât în pereche, cât și solistic. A păstrat și dansurile rare, precum „barza”, care nu se mai practică aproape deloc, sau „ungureștele des”, ultimul joc fecioresc rămas în sat.
Soția lui, dansatoare și ea, are o expresie care surprinde perfect felul lor de a se mișca împreună: „ne legănăm ca peștii în apă”. Este o imagine care spune totul — armonie, fluiditate, complicitate, ritm.
De ce este Ferenc Lovász un Tezaur Uman Viu
Pentru că reprezintă o tradiție care altfel s-ar fi pierdut.
Pentru că a ținut dansul viu nu ca pe o relicvă, ci ca pe o formă de bucurie.
Pentru că a dus satul Vișea pe scene din lume, fără să-i schimbe esența.
Pentru că a transmis copiilor și nepoților ceea ce el a primit cândva de la tatăl său.
Pentru că încă joacă, încă organizează, încă bate ritmul în podeaua șurii ca acum 60 de ani.
Ferenc Lovász – „Kuli” este una dintre acele prezențe rare care reușesc să transforme tradiția într-o formă de viață. Nu este doar dansator, nu este doar păstrător al unui stil coregrafic. Este puntea dintre generații, martorul unei lumi care încă respiră, un om pentru care dansul continuă să fie bucurie, legătură și identitate.