Interpret popular și constructor viori cu goarnă

GHEORGHE RADA
Interpret popular și meșter al viorii cu goarnă

Rădăcinile unui cântec care nu a tăcut niciodată
În satul Coșeni, pe Valea Videi, muzica nu era doar o însoțitoare a vieții, ci însăși respirația comunității. Acolo, într-o lume în care serile se împleteau cu sunetul viorilor și al buciumelor, iar duminicile se încheiau inevitabil cu joc în bătătura caselor, a crescut Gheorghe Rada. Provenea dintr-o familie în care cântecul se transmitea ca o moștenire firească: bunicul, tatăl și toți frații mânuiau arcul viorii cu aceeași determinare cu care alții țineau coasa sau plugul.
A învățat să cânte încă din copilărie, când vibrația coardei i-a devenit reper pentru tot ceea ce avea să construiască mai târziu. Oamenii locului îi spuneau „higheghe” viorii, un nume arhaic care păstra în el un întreg univers cultural. Pentru micul Gheorghe, instrumentul nu era doar o jucărie muzicală, ci prima formă de libertate. Învățase să cânte „după ureche”, iar glasul lemnului l-a purtat rapid în mijlocul tuturor petrecerilor răzășești.
Alături de frații Aurel și Ioan, a început să fie chemat la horele de duminică, la clăcile de tors cânepa sau de desfăcut porumbul, la petrecerile de după seceriș, la nunți sau la alaiurile de colindat. Muzica îl purta peste tot, iar oamenii îl așteptau cu aceeași bucurie cu care aștepți o poveste spusă bine: pentru că de fiecare dată venea cu un ton nou, cu o mișcare a arcușului care părea că aprinde aerul.
În timp, lumea satului a început să se schimbe, însă talentul lui Gheorghe Rada a rămas un reper stabil. Crescuse deja în preajma muzicanților de seamă ai locului, iar ceea ce învățase de la ai săi s-a transformat treptat într-un stil personal, recognoscibil de la primele măsuri.

Drumul către orchestră și consacrarea
Cu timpul, talentul său a depășit hotarul satului natal. Oamenii vorbeau despre tehnica lui, despre felul în care reușea să ducă vioara în registre neașteptate, despre fluiditatea sunetului și despre forța cu care ridica lumea de la pământ în timpul jocurilor.
A fost remarcat și chemat în Orchestra Populară „Crișana”, unde a început un drum lung și esențial în cariera lui. Acolo, printre profesioniști ai cântecului bihorean, Gheorghe Rada și-a găsit locul perfect. Repertoriul său original, virtuozitatea și modul în care îmbina tradiția cu o expresivitate profundă l-au recomandat rapid ca solist principal. A devenit concert maistru, apoi dirijor — un parcurs care vorbește nu doar despre talent, ci despre o muncă neobosită.
Jocurile bihorene pe care le interpreta — „Cimpoiul”, „Ceasul” și multe altele — au devenit semnături sonore, parte din identitatea orchestrei. Rada cânta cu o precizie surprinzătoare și cu o energie care încălzea întreaga sală, indiferent cât de mare era ea.
Spiritul de cercetător s-a manifestat discret, dar constant: a adunat în caietele sale aproape trei sute de melodii instrumentale de joc, culese din toate colțurile Bihorului. A păstrat astfel o întreagă lume sonoră, riscând uneori să fie uitată, și a restituit-o generațiilor care i-au urmat.

Atelierul în care lemnul capătă glas
Dincolo de scenă și repetiții, Gheorghe Rada trăia o a doua viață artistică, una la fel de complexă: aceea de meșter al viorii cu goarnă. Pasiunea pentru acest instrument unic în Europa — rămas aproape exclusiv în zona Bihorului — l-a împins să învețe totul: alegerea lemnului, forma, proporțiile, montarea goarnei, ajustarea sunetului.
În atelierul său, fiecare vioară devenea o poveste. Măiestria lui era recunoscută nu doar în țară, ci și peste hotare. Instrumentele lucrate de el erau căutate pentru calitatea lor, pentru claritatea sunetului și pentru timbrul lor profund, care ducea mai departe vocea vechilor lăutari bihoreni.
Pentru el, vioara cu goarnă nu era doar un obiect muzical, ci o continuare a propriei identități. Spunea adesea că acest instrument „nu merge fără suflet”, iar sufletul i-l dădea el însuși, cu fiecare oră petrecută în atelier.

Familia — continuitatea unei moșteniri
Viața lui Gheorghe Rada a fost strâns legată de viața familiei. S-a căsătorit cu Elena Podilă, alături de care a construit un cămin și o familie numeroasă. Cei trei copii ai lor au crescut într-o casă în care muzica era prezentă la orice oră. Fata cea mare, Ana, și Cornelia au învățat ritmul vieții tradiționale, iar băiatul, George, a mers direct pe urmele tatălui: astăzi este membru și solist al Ansamblului Profesionist „Crișana”, ducând mai departe repertoriul bihorean.
Astfel, moștenirea lui Gheorghe Rada nu s-a oprit la un număr de melodii culese sau la instrumente construite cu migală. A continuat în sângele familiei sale, în vocile copiilor, în sunetul viorilor cu goarnă, în pașii care se ridică la joc odată cu primele acorduri.

Privirea specialiștilor
Cei care l-au ascultat vorbesc despre tehnica sa ca despre o marcă inconfundabilă. Muzicologii remarcă modul în care stăpânește artificii sonore rare, acordaje neobișnuite și soluții interpretative specifice marilor solişti. Este recunoscut nu doar ca interpret, ci ca un creator de atmosferă, un om capabil să ridice un cântec la puterea unei confesiuni.
Distincțiile primite de-a lungul vieții confirmă această valoare, dar dincolo de ele, adevărata recunoaștere rămâne atașamentul publicului. Pentru oamenii din Bihor, Gheorghe Rada a fost întotdeauna mai mult decât un muzician: a fost un purtător de memorie, un om care a știut să transforme tradiția într-o bucurie permanentă.

Un Tezaur care rămâne viu
Astăzi, poveștile din Valea Videi continuă să se audă prin muzica lui. Cele aproape trei sute de melodii culese, instrumentele construite de mâna lui, repertoriile păstrate în orchestră, toate acestea sunt dovada unei vieți dedicate în întregime folclorului.
Gheorghe Rada este un Tezaur Uman Viu nu doar pentru măiestria lui, ci pentru felul în care a reușit să păstreze vie o lume sonoră ce se putea pierde cu ușurință. Pentru felul în care a așezat frumusețea muzicii peste întreaga comunitate. Pentru generațiile care îi duc mai departe cântecele. Pentru instrumentele care îi poartă amprenta.
Povestea lui nu este doar a unui muzicant bihorean. Este povestea unui om care a ținut aprinsă o torță culturală și care a lăsat în urma lui un drum clar, bine luminat.