- Meșter popular în domeniul țesăturilor și cusăturilor

CONSTANTIN NIȚU – Povestea unui creator care a transformat firul în memorie vie
Constantin Nitu – Editat PDF
1. Rădăcina unei pasiuni care începe în copilărie
În satul Cornățelu, acolo unde liniștea dealurilor oltenești se împletește cu zumzetul gospodăriilor, s-a născut Constantin Nițu. Era 9 mai 1944, iar copilăria lui, ca a multor copii de la sate, se desfășura în jurul vetrei familiale. Acolo, între gesturile mamei și ale bunicii, care lucrau la războiul de țesut sau coseau în lumina ferestrei, s-au aprins primele scântei ale unei chemări care avea să-l însoțească toată viața.
Fără să știe atunci, tatonările copilului de patru ani — care urmărea cu uimire cum firele se supun ritmic mâinilor femeilor — erau începutul unui drum ce avea să-l transforme în unul dintre cei mai importanți creatori ai portului popular din România.
Ani mai târziu, o altă întâmplare avea să-i fixeze definitiv destinul: vizita la o expoziție de artă populară, la București, în 1959. Expoziția l-a copleșit. A descoperit acolo nu doar frumusețea obiectelor lucrate manual, ci și sensul profund al tradiției — o lume în care fiecare cusătură păstra amintirea unei familii, a unei comunități, a unei epoci. Acea experiență i-a oferit ceea ce el avea să numească mai târziu „noțiunea de spirit și valoare a vetrei tradiționale”.
2. Meșterul care a adunat o viață întreagă în fire și culori
De-a lungul timpului, Constantin Nițu a devenit un creator ale cărui lucrări sunt recunoscute în toată țara și dincolo de granițe. Fiecare piesă realizată de el — cămăși, ștergare, marame din borangic, brâie vechi și noi, pieptare, opinci, zăvelci, laibăre sau cârpe de cap — reprezintă o sinteză între tradiția autentică și simțul armoniei.
Colecția sa, adunată și păstrată cu migală, este o veritabilă „arhivă în fire și țesături”. Nicio piesă nu este creată la întâmplare. Croiul este riguros, ornamentația este gândită ca o poveste, cromatica este una specifică zonei: bleumarinul, roșul și verdele devin culori identitare, iar linia verticală a ornamentelor devine o semnătură.
De fapt, întreaga lume creată de Constantin Nițu — atât în țesături, cât și în broderii — reușește să pună în lumină natura clasică și demnă a civilizației țărănești românești. Nu întâmplător specialiștii spun despre el că „a creat, poate singular și neegalat, vâlnicul, mocadinul, brânelele și întreaga varietate de ornamente tradiționale din arealul oltenesc”.
3. Premii, recunoaștere și o viață dedicată patrimoniului
De-a lungul carierei, Constantin Nițu a primit peste 150 de premii, medalii și titluri. Încă din anii ’60, activitatea sa era remarcată la nivel național: în 1964 primea medalia pentru cea mai bună activitate artistică în cadrul Ansamblului Muncitoresc I.C.M. 2 București. Au urmat alte medalii jubiliare, distincții pentru creație și participări la festivaluri naționale și internaționale.
Festivalul Național „Cântarea României” i-a acordat an după an medalia de aur, cu excepția unui singur an, când a primit medalia de bronz. A primit Premiul pentru Autenticitate în Bulgaria, Premiul pentru Patrimoniu la Rodez, Franța, și unica distincție „Laurii Oltului”, acordată o singură dată în viață.
Iar recunoașterea oficială a statului român a venit în 2003, când a primit Medalia Națională „Serviciul Credincios”, clasa a III-a, o distincție acordată doar celor care au o contribuție remarcabilă în domeniul culturii și patrimoniului național.
4. De la ucenic la îndrumător: un formator de generații
Dacă începuturile sale au fost influențate de familie, maturitatea creatoare l-a găsit într-o altă ipostază: aceea de mentor. În 1975, contribuind decisiv la dezvoltarea Școlii Populare de Arte din Slatina, Constantin Nițu devine instructor pentru clasa de cusături și țesături ce funcționa în regim extern în Cornățelu și Poboru.
Tineri, adolescenți și chiar adulți i-au trecut prin mâini. El i-a învățat să coasă ii, să țese în război, să vopsească lâna folosind tehnici tradiționale, să creeze brâie, vâlnice sau cătrințe în spiritul autentic al zonei. Alături de el au predat și alți maeștri ai meșteșugurilor tradiționale, iar împreună au format o generație de creatori care continuă să ducă mai departe specificul oltenesc.
În felul acesta, Constantin Nițu nu a fost doar un artist, ci și un formator — un om care a înțeles că tradiția nu poate supraviețui dacă nu este transmisă.
5. Prezența pe scene internaționale și în muzee din întreaga lume
În timp, lucrările sale au călătorit la festivaluri și expoziții din întreaga lume. A fost prezent în SUA, la Detroit; în Franța, la Paris, inclusiv la UNESCO și la Muzeul Omului; în Elveția, Ungaria, Italia, Belgia. Unele expoziții internaționale — precum cele din Tokio, Lima, Ottawa, Shanghai sau Madrid — au inclus piesele sale chiar dacă el nu a putut fi prezent fizic.
A apărut în filme documentare, cel mai cunoscut fiind „Portret în fir de borangic”, laureat pentru originalitate, în care Constantin Nițu este protagonistul.
Toate aceste prezențe nu sunt simple momente dintr-o carieră, ci mărturia faptului că munca lui a devenit recunoscută drept reprezentativă pentru patrimoniul românesc.
6. Cum îl văd specialiștii
Etnografi și cercetători vorbesc despre el cu admirație. Se evidențiază stilul unitar al creațiilor sale, echilibrul compozițional, grija pentru detaliu, cromatica inconfundabilă și capacitatea de a combina tradiția cu rigoarea artistică.
În ochii lor, Constantin Nițu este un nume fundamental în reconstituirea și păstrarea vestimentației tradiționale românești. În lucrările lui se regăsesc toate caracteristicile majore ale costumului românesc din zona Olteniei: simetria, ornamentația verticală, policromia bine controlată și structura clară a pieselor masculine și feminine.
Este, pe scurt, un creator care a reușit să ofere tradiției un chip nou, dar nealterat.
7. De ce este un Tezaur Uman Viu
Titlul de Tezaur Uman Viu recunoaște în Constantin Nițu un om care a dus mai departe — cu neoboseală și cu o tehnică impecabilă — meșteșugurile tradiționale ale locului său.
El reprezintă:
– un creator cu un simț artistic rar,
– un păstrător al tehnicilor vechi transmise din familie,
– un formator pentru generații întregi,
– un ambasador al portului românesc în lume,
– un simbol al Olteniei profunde.
Povestea lui nu este doar povestea unui meșter. Este povestea unui om care a înțeles că firele, motivele și culorile nu sunt simple ornamente, ci forme de memorie. Iar memoria, ca să rămână vie, trebuie lucrată, păstrată și dăruită.