Scuptor în lemn

Copilăria într-un sat de munte
Constantin Vasile, cunoscut astăzi în întreaga zonă sub numele de Tică, s-a născut la 24 aprilie 1961 în comuna Brăduleț din județul Argeș, pe Valea Vâlsanului. Provenea dintr-o familie în care munca, simțul artistic și rânduiala satului se împleteau firesc. Tatăl, Vasile Gh. T. Vasile – poreclit Vasile Tron – era un om al zonei, respectat pentru felul în care își purta tradiția, iar mama, Constanța Tomeci, îi oferea copiilor liniștea și disciplina unei gospodării de munte.
În această lume, băiatul care avea să devină „țiterașul de la Galeș” a crescut printre păduri, biserici de lemn, obiceiuri păstorești și sunete de fluier, învățând de mic diferența dintre zgomot și muzică, dintre o simplă bucată de lemn și lemnul care poate vibra.
Întâlnirea cu țitera
Tică a descoperit instrumentul care avea să-i schimbe viața în copilărie, privind pe furiș la fratele mai mare, care învățase câteva tehnici de la unchiul lor, Tomeci Constantin, membru într-un mic grup local de țiterași. Instrumentul nu era unul comun în Argeș, dar în familia lui existase o tradiție discretă de folosire a acestuia.
Pentru copilul de atunci, țitera nu era doar un obiect, ci o enigmă. Era atras de simplitatea ei, de sunetele care păreau că vin din alt timp și, pe măsură ce creștea, instrumentul devenea din ce în ce mai familiar. A învățat singur, experimentând, imitând, greșind și încercând din nou, până când a început să stăpânească tehnica.
Drumul nu a fost unul liniar. A urmat zece clase la liceul din Domnești, apoi doi ani de ucenicie la meșterul Petre Donescu și serviciul militar la Constanța. Însă, indiferent de loc, țitera îl însoțea mereu, discret, ca o chemare pe care nu avea s-o ignore niciodată.
Meșterul care a reconstruit un instrument pierdut
În 1996, Tică a reprodus prima lui țiteră, după modelul celei vechi, păstrate în familie. A folosit lemn de paltin creț pentru cutia de rezonanță, nuc sau stejar pentru grif și corzi din sârmă oțelită.
De atunci, a construit zeci de instrumente, fiecare cu configurația lui, fiecare adaptată pentru mână și temperamentul celor care urmau să cânte la ele.
Lemnul îl alegea cu grijă, ascultându-l aproape ca pe un om. Îl șlefuia fără grabă, îl tăia astfel încât să rămână viu, capabil să vibreze. În mâinile lui, instrumentul nu era doar obiect, ci partener de creație.
O viață trăită pe scenă
Din 1976, Tică este prezent pe scenă. Cântă la țiteră și la fluier, cântă vocal, predă, povestește, improvizează. Formația de țiterași pe care a format-o la Galeș a devenit în timp o prezență spectaculoasă, atrăgând atenția publicului prin originalitatea timbrului și prin faptul că instrumentul, atât de rar în România, era dus în lumină de o întreagă generație de tineri.
Au urmat turnee în Elveția, Spania, Franța, Belgia, Italia, iar unul dintre momentele cele mai emoționante a fost invitația la deschiderea concursului de muzică ușoară de la San Remo. Acolo, într-un spațiu dedicat muzicii moderne, țitera argeșeană a sunat ca o voce uitată, readusă la viață.
Festivalurile la care a participat sunt numeroase și acoperă întreaga țară: evenimente păstorești, concursuri de muzică veche, festivaluri ale tradițiilor populare, întâlniri internaționale. Prezența lui este mereu remarcată, iar premiile obținute vorbesc singure despre valoarea muncii sale.
Profesorul care formează generații
Poate partea cea mai importantă din viața lui Tică Vasile este aceea de pedagog. De peste douăzeci de ani, îi învață pe tinerii din Galeș și din împrejurimi să cânte la țiteră și să construiască instrumentul.
Mulți dintre elevii lui au devenit, la rândul lor, interpreți respectați. Într-o lume în care tradițiile se pierd ușor, el a reușit să formeze nu doar muzicieni, ci și oameni care înțeleg cultura locului.
Are astăzi cincisprezece ucenici, reprezentând deja a patra generație formată sub îndrumarea lui.
Pentru mulți, el nu este doar profesor, ci mentor, un om cu răbdare, cu memorie muzicală excepțională și cu o capacitate rară de a transmite nu doar tehnica, ci și dragostea față de instrument.
Tehnica și repertoriul
Tică este un interpret complet. Cântă hore și sârbe din Argeș, dar și melodii păstorești venite de peste munți. Are capacitatea rară de a reproduce cu precizie un cântec după o singură audiție, dar și libertatea de a adapta repertoriul în funcție de instrument.
Țitera, în interpretarea lui, capătă o dimensiune aparte: nu rămâne doar un instrument arhaic, ci devine vehiculul unei muzici vii, ancorate în prezent, dar fidelă originilor.
Recunoaștere și valoare culturală
Specialiștii vorbesc despre el ca despre un artist desăvârșit, un autodidact cu talent nativ și cu o modestie care îi definește întreaga existență. Este considerat unicul meșter din Argeș capabil să construiască și să interpreteze la țiteră la nivel de scenă, un om rareori întâlnit în peisajul tradițional românesc.
Titlul de Tezaur Uman Viu, acordat în 2023, recunoaște nu doar munca lui, ci și contribuția imensă la cultura românească. Faptul că un instrument aproape dispărut trăiește astăzi prin zeci de tineri se datorează în mare parte lui.
Un om între datorie și pasiune
Astăzi, Tică mărturisește că se gândește la retragere, dar o spune cu blândețea celui care nu poate părăsi scena cât timp mai are ceva de dăruit. Știe că ștafeta va fi preluată. Și totuși, continuă să pregătească elevi, să construiască instrumente noi, să apară pe scenă și să păstreze vie o tradiție pentru care altfel nu ar mai exista urmași.
În Valea Vâlsanului, unde muntele se întâlnește cu apele repezi, Constantin Vasile rămâne un punct fix: un meșter, un rapsod, un profesor și un om care, prin țitera lui, a readus la viață o parte din memoria culturală a Argeșului.