AMALIA PAPAZISSU

AMALIA PAPAZISSU
Tezaur Uman Viu – 2013
Țesut în păr de capră și lână
________________________________________
O viață țesută din firele unei tradiții vechi
În comuna Vintilă Vodă din județul Buzău, acolo unde dealurile își fac loc unul în altul și oamenii mai păstrează încă ritmul vechi al satului, s-a născut, în 20 mai 1954, Amalia Papazissu. A venit pe lume într-o familie în care lucrul bine făcut era o regulă nescrisă: Maria și Neculai, părinții ei, au crescut-o într-un univers al simplității, dar și al unei demnități tăcute. Nimeni nu vorbea despre tradiție ca despre un obiect prețios — ea exista pur și simplu în gesturile zilnice, în felul în care se lucra pământul, în felul în care femeile țeseau și coseau pentru casă.
Această lume avea să devină, pentru Amalia, un fel de temelie. Nu și-a imaginat atunci că unul dintre cele mai vechi meșteșuguri ale zonei — țesutul în păr de capră și lână — va ajunge să o definească, să îi fie drum, responsabilitate și bucurie.
________________________________________
Drumul către meșteșug
Primul contact cu războiul de țesut l-a avut în anii ’70, într-o gospodărie din Beceni, în prezența unei femei pe care satul o respecta profund: Aurica Ionescu. Era perioada în care tinerii deja începuseră să plece spre orașe, iar meșteșugurile se răreau încet din case. Dar Amalia, privind cum se întind firele, cum se strâng, cum se îmbină culorile, a simțit imediat o apropiere. Nu era doar o tehnică — era o formă de ordine, o formă de liniște.
În 1977, a țesut primele covoare, primele cuverturi și preșuri pentru propria casă. În ele a pus tot ce învățase, dar și ceva din firea ei atentă și migăloasă. A fost, fără să-și dea seama, un prim pas către un drum lung și constant, presărat cu muncă, cu răbdare și cu dragoste pentru frumosul tradițional.
Anii următori aveau să-i aducă o întâlnire care a marcat-o profund. În 1980, la Mănăstirea Rătești, a învățat să lucreze la războiul vertical, sub privirea calmă a măicuței Benedicta. În liniștea chiliilor, în ritmul cântărilor, tehnica s-a așezat în ea natural, ca o continuare a ceea ce deja începuse. Țesutul nu era doar o îndeletnicire: era aproape o formă de rugăciune, o disciplină a minții și a mâinii.
________________________________________
Anii în care lumea i-a deschis porțile
În 1984, Amalia a început să lucreze ca instructor la Clubul Copiilor din Beceni. Pentru mulți, un curs de cusături și țesături părea o activitate modestă. Pentru ea, însă, era începutul unei misiuni: aceea de a arăta tinerilor că tradiția nu este prafuită sau grea, ci luminoasă și plină de sens. În mâinile copiilor, sub privirea ei atentă, au prins viață batiste, ștergare, fețe de masă, costume populare — obiecte mici, dar în care se simțea o bucurie sinceră.
Acesta a fost momentul în care stilul ei a început să fie recunoscut. Modelele Văii Slănicului, culorile, geometria, ritmul lor au devenit semnătura Amaliei Papazissu. Numele ei a început să circule la festivaluri, la târguri, în muzee și centre culturale.
Lucrările ei au călătorit departe: la Bistrița Năsăud, la Muzeul Satului din București, la Sibiu, Târgu Jiu, Brăila, Focșani, Panciu, Bran, Horezu, Râmnicu Vâlcea. Târgurile din Mânzălești, Berea, Merei și Beceni au devenit ocazii constante de întâlnire cu publicul.
Pentru aceste creații, Amalia a primit diplome, recunoașteri, premii speciale. Toate arătau același lucru: meșteșugul ei nu era doar o practică păstrată, ci o formă de artă.
________________________________________
Cum prinde meșteșugul rădăcini în familie
În tot acest timp, Amalia nu a lucrat singură. Meșteșugul a trecut firesc în familie. Nora ei și nepoata au devenit primele continuatoare ale stilului ei. Apoi au urmat copiii din comună, iar în târguri, turiști români și străini au primit lecții scurte și prețioase despre felul în care se lucrează la război.
Așa a devenit Amalia nu doar meșter, ci și dascăl. A învățat generații întregi nu doar cum se țes firele, ci și ce înseamnă identitatea locurilor, ce înseamnă să păstrezi ceva ce vine de demult.
________________________________________
O prezență care ridică satul pe harta tradițiilor
Cei care au colaborat cu ea spun că Amalia reprezintă tipul rar de om care poate transforma tradiția într-un avantaj pentru comunitate. Prin colaborările ei cu centrele culturale și muzeele, comune precum Beceni sau Vintilă Vodă au devenit vizibile pe harta etnologiei românești.
Munca ei nu este doar o practică personală, ci o formă de reprezentare a întregii zone. Prin creațiile sale, Valea Slănicului și-a recâștigat un loc în conștiința publică, iar țesăturile ei au devenit ambasadori ai Buzăului.
________________________________________
De ce rămâne un Tezaur viu
Pentru că meșteșugul pe care îl practică este rar, prețios și greu de păstrat.
Pentru că a reinventat tradiția locală fără să-i schimbe esența.
Pentru că a format oameni și a dat mai departe tot ceea ce a învățat.
Pentru că lucrările ei sunt, în același timp, obiecte de artă și fragmente de istorie.
Și pentru că, în fiecare fir așezat în război, Amalia Papazissu pune nu doar pricepere, ci o viață întreagă.