ANICA FICHIOȘ
O viață țesută în lână, culoare și memorie
Rădăcini. O copilărie în care firele prind viață
În satul Oituz din județul Bacău, într-o casă în care munca și tradiția aveau rost și greutate, s-a născut în 1948 Anica Fichioș. Crescută într-o familie în care țesutul, cusutul și torsul nu erau doar activități gospodărești, ci parte firească a identității comunității, ea a învățat încă de mică ce înseamnă să pui mâna pe suveică și să simți cum firul se transformă în țesătură.
Mama ei, o femeie pricepută care a avut grijă ca toți cei cinci copii să cunoască rostul țesăturilor, a fost prima care a deschis drumul Anicăi spre lumea culorilor naturale, a motivelor vechi și a tehnicilor moștenite. În această atmosferă, până și treburile zilnice deveneau lecții: covoarele, scoarțele, lăicerele erau obiecte pe care copiii le vedeau crescând în casă, ca și cum ar fi făcut parte din respirația tihnită a locului.
Pentru Anica Fichioș, acest început nu a fost unul obligatoriu, ci o chemare firească. Odată intrată în lumea țesutului, nu s-a mai desprins niciodată de ea.
________________________________________
O artă construită cu migală, din lână și plante
În timp, pasiunea a devenit meserie și apoi vocație. Anica Fichioș a învățat să transforme lâna de oaie în pânză densă și caldă, iar părul de capră și bumbacul să le îmbine într-o armonie pe care doar tradiția o poate explica. A lucrat fără osteneală, perfecționându-și tehnica până când fiecare piesă ieșită din mâinile ei părea că spune o poveste.
Motivul brăduțului, cârligele, coroana reginei, suveica, potirul, coada rândunicii sau scărița — toate erau semne ale unei geografii culturale specifice Oituzului, un sat aflat la răscruce de influențe transilvănene și moldovenești. Spre deosebire de alte sate din Moldova, unde trandafirul domină ornamentica, aici motivele geometrice și cele stilizate definesc identitatea locului. Iar Anica le-a păstrat cu mare grijă.
A lucrat peste 200 de covoare, numeroase lăicere, scoarțe, fețe de masă, bete și cămăși. Toate aveau ceva în comun: culorile naturale. Folosea „buruieni” — plante a căror cromatică varia de la tonuri calde la nuanțe profunde, extrase cu tehnici vechi, păstrate în familie. Așa au prins viață textile în culori vii, permanente, lucrate la război, cu o răbdare care se transmitea în textura obiectelor.
________________________________________
Exercițiul unei vieți: tradiția devenită măiestrie
Pentru Anica Fichioș, țesutul nu a fost doar un meșteșug, ci un lung exercițiu de memorie culturală. Începând din anii ’80, a participat constant la expozițiile organizate în cadrul Concursului Cântarea României, apoi la târguri de meșteri din toată țara. Era mereu prezentă la festivaluri, la expoziții județene și naționale, unde aducea cu ea nu doar obiecte lucrate impecabil, ci și spiritul unei tradiții respectate.
A reușit să împletească tehnici vechi cu o privire atentă asupra modernului. Covoarele și scoarțele ei, deși născute din tradiție, se potriveau în case contemporane, dându-le un aer cald, autentic. Această îmbinare între vechi și nou a făcut ca lucrările ei să devină apreciate nu doar pentru frumusețea lor, ci și pentru funcționalitatea pe care o păstrau.
Prezența ei constantă la târgurile de meșteri din Slănic Moldova — unde nu a lipsit la nicio ediție timp de un sfert de secol — este mărturia devotamentului pentru munca ei, dar și a recunoașterii comunitare. Era acolo ca un reper: meștera care nu doar continuă, ci și explică, demonstrează, povestește.
________________________________________
În centrul comunității. Învățătoare, bibliotecară, păstrătoare de taină
Deși cunoscută mai ales pentru țesături, Anica Fichioș a avut o viață profesională care a pus mereu accent pe educație și cultură. A fost învățătoare și bibliotecară, două roluri în care și-a exersat atât răbdarea, cât și dorința de a transmite mai departe ceea ce știe.
Acest fel de a dărui s-a regăsit și în modul în care i-a învățat pe alții să țese: întâi în familie — fiicelor, nepoatelor — apoi la Clasa de Țesături de la Școala de Artă Populară din Bacău. A predat cu aceeași pasiune cu care lucra, iar ucenicele ei au dus mai departe parte din universul creat de mâinile ei.
________________________________________
O viață întreagă dedicată firelor și sensurilor
În 2018, în urma unei cariere impresionante, Anica Fichioș a primit titlul de Tezaur Uman Viu — o recunoaștere firească pentru cineva care a păstrat nealterată o parte esențială a patrimoniului textil românesc.
Astăzi, fiecare covor, fiecare lăicer sau bete realizate de ea rămân mărturii ale unei vieți trăite cu modestie, dar cu o forță creatoare remarcabilă. Fiecare piesă păstrează în firul ei pașii unei tradiții pe care Anica nu a lăsat-o să piară.
În lumea satului românesc, unde țesutul era odinioară o nevoie, dar și o formă de expresie, Anica Fichioș a reușit să păstreze acel echilibru subtil între tehnică și suflet. A transformat un meșteșug în poveste, iar povestea într-un patrimoniu viu, pe care generațiile de azi îl cunosc datorită ei.
