Trio Transilvan „Zorile”
O formație care păstrează pulsul viu al Câmpiei Transilvaniei
Rădăcina unui sunet vechi
În Mociu, în inima Câmpiei Transilvaniei, există un sunet care nu s-a risipit niciodată. Un sunet care strânge satul laolaltă, care cheamă la joc, care însoțește sărbători, nunți, povești și rânduieli. Este sunetul trioului transilvan – acea formulă instrumentală arhaică, simplă și complexă în același timp –, un tipar atât de bine înrădăcinat în identitatea locului, încât continuă să traverseze generații.
În acest spațiu, acolo unde se întâlnesc tradiția și firescul, a apărut, s-a format și s-a distins taraful „Zorile”.
O formație care, dincolo de numele poetic, păstrează în sunetul ei exact vibrația luminii care se ridică la începutul unei zile. Muzica „Zorilor” nu este doar muzică populară: este un ritual comunitar, un reper identitar, o moștenire sonoră care continuă să respire prin cei patru instrumentiști.
O formulă veche, păstrată cu fidelitate
Chiar dacă taraful este compus din patru oameni, structura rămâne aceea a trioului transilvan:
— vioara (cetera),
— viola cu trei coarde (contra și contră secundă),
— contrabasul cu trei coarde (gordon).
Prezența a doi contrași nu schimbă conceptul tradițional, ci îl întărește. Ei împart, dublând și completând, responsabilitatea armonică. Astfel, formația câștigă forță sonoră fără a deturna esența vechiului tipar.
În componență îi găsim pe Carol Țuli la ceteră, Băbuț Covaci și Alexandru Covaci la contră și contră secundă și pe Cornel Bumb la gordon. Fiecare dintre ei vine cu o experiență acumulată în contexte tradiționale autentice, iar împreună formează un organism perfect omogen.
Este o muzică în care toate cele trei instrumente – vioară, violă și contrabas – aparțin aceleiași familii, creând un timbru unitar, cald și puternic. Omogenitatea aceasta nu este întâmplătoare; ea este moștenirea unei formule gândite pentru a rezista în timp, ușor de purtat, ușor de adaptat oricărui prilej comunitar.
O tehnică perfecționată în comunitate
În structura trioului, contrabasul poartă fundamentul ritmic, vizibil în toate piesele de joc și de ascultat. El fixează timpii principali și creează o arhitectură solidă peste care viola așază armonii complexe, pe timpi și contratimpi.
Iar deasupra lor, vioara – linia melodică, povestea, ornamentația, libertatea expresiei. Primașul schimbă melodiile în mijlocul jocului cu aceeași naturalețe cu care cineva respiră. Nu doar execută, ci modelează, improvizează, își lasă amprenta într-un stil specific Câmpiei Transilvaniei.
Acest fel de interpretare, mai degrabă trăit decât învățat, este rezultatul unui parcurs autodidact tipic muzicanților tradiționali. Ei nu au învățat după partituri, ci după oameni. După „cum se face”, „cum se cântă”, „cum se simte”.
Un repertoriu care oglindește o lume
Repertoriul „Zorilor” este un capitol esențial în definirea lor ca Tezaur Uman Viu. Ei duc mai departe melodii vechi, nealterate, păstrate în comunitate și transmise din generație în generație.
Din piesele lor se disting:
— Româneștile de purtat, cu ritmuri asimetrice rare, în 9, 10 sau 11 timpi;
— Târnăveana, cu structura ei elegantă;
— Bărbuncul și Pe doi pași, nelipsite la jocurile de sat;
— Hărțagul, un dans cu o energie ritmică aparte;
— melodii rituale din cadrul obiceiurilor tradiționale: cântece de nuntă, melodii de mers pe drum, de descântat sau de jale comunitară.
Toate acestea nu sunt doar melodii. Fiecare poartă o funcție, un sens și o poveste. Ele sunt, de fapt, capitole ale unui mod de viață.
Recunoaștere și continuitate
Formația a obținut, în timp, numeroase distincții în festivalurile dedicate muzicii tradiționale. Rezultatele de la Gherla, Mioveni, Bistrița, Baia Mare confirmă profesionalismul lor, dar mai ales autenticitatea.
Premiile nu sunt doar aprecieri; sunt mărturia că ceea ce cântă ei nu este o replică, ci însăși tradiția vie a zonei.
Mai mult, în scurgerea anilor, „Zorile” nu au devenit doar un taraf, ci un reper. Ei reprezintă un tip de muzică pe cale de dispariție în multe comunități, dar încă puternic la Mociu. Faptul că și astăzi pot fi ascultați în contexte publice, la evenimente locale și regionale, demonstrează că tradiția nu este închisă într-un muzeu, ci respiră în oameni.
De ce sunt Tezaur Uman Viu
Pentru că păstrează fidel structura unui taraf specific Câmpiei Transilvaniei.
Pentru că repertoriul lor include piese autentice, nealterate, culese din comunitate.
Pentru că transmit un stil de interpretare unic, moștenit și perfecționat prin practică vie.
Pentru că reprezintă una dintre puținele formații care duc mai departe trioul transilvan în forma sa clasică.
Pentru că, prin prezența lor, istoria sonoră a Câmpiei Transilvaniei rămâne întreagă.