Aurica Cojocariu – Cojocărița din Ungureni și alfabetul țesut al lumii țărănești
O copilă crescută lângă stative
Aurica Cojocariu s-a născut la 4 iulie 1951 în comuna Ungureni, județul Botoșani. A venit pe lume într-o familie de oameni simpli, legați de pământ și de ritmurile satului: tatăl, Ion Bezede, era agricultor, iar mama, Verona, ținea gospodăria și împletea îndeletnicirile domestice cu cele tradiționale.
În casa lor, lâna, fuiorul, suveica și războiul de țesut nu erau obiecte izolate, ci parte din viața de zi cu zi. Copil fiind, Aurica privea cu atenție cum mama ei transforma lâna în fir și firul în pânză. Acele gesturi repetate, ordonate, aproape muzicale, au devenit pentru ea prima formă de învățare. A înțeles că țesutul nu este doar o muncă, ci o moștenire pe care fiecare femeie din sat o duce mai departe.
Școala primară și gimnaziul le-a urmat în satele apropiate, dar cea mai importantă școală a rămas stativul din odaia mamei.
Tinerețea și meșteșugul care nu a părăsit-o niciodată
De la vârsta la care multe fete se ocupau de treburi mărunte ale gospodăriei, Aurica a început să lucreze singură la război. A deprins întâi țesăturile simple, în două ițe, apoi a trecut la cele în patru ițe, mai dificile, în care ritmul se complică, iar suveica trebuie stăpânită cu precizie.
Pe măsură ce treceau anii, în mâinile ei au apărut macaturi cu vrâste, ștergare albe, brâie înguste, pături groase și lăicere în culori calde. Fiecare piesă purta un semn al locului: motivele geometrice, vegetale sau zoomorfe specifice zonei Ungurenilor, unde țesuturile au rămas nealterate de influențe moderne.
Pentru Aurica, toate aceste motive reprezintă un adevărat alfabet simbolic. Fiecare linie, romb, floare sau pasăre are o poveste. În spatele fiecărui desen se află, de fapt, experiența unei comunități care a învățat să își pună viața în țesături.
Anii maturității – când meșterul devine reper
Ajunsă la maturitate, Aurica Cojocariu a continuat să țese zi de zi, cu aceeași răbdare. La peste șapte decenii de viață, lucrează încă la război cu agilitatea unei femei tinere.
Este cunoscută în sat drept „Cojocărița”, nu doar pentru numele de familie, ci și pentru faptul că a devenit un simbol al meșteșugului local. În fiecare țesătură a sa se regăsesc tradițiile moștenite de la străbunii care au populat acest colț al Botoșanilor.
În jurul ei, țesutul nu este o activitate izolată, ci un act de continuitate. Ea reface, cu fiecare bucată de pânză, zestrea unei lumi vechi care încă respiră.
Comunitatea și generațiile pe care le-a format
Aurica participă activ la viața satului. Este prezentă la șezători, la ateliere pentru copii și adolescenți, la evenimente culturale unde își aduce stativul și îi lasă pe cei mici să atingă firul, să vadă cum funcționează suveica, să audă sunetul ritmic al pedalelor.
Două dintre nepoatele sale au învățat deja țesutul, mergând alături de bunica lor la festivaluri, expoziții și întâlniri meșteșugărești din zonă. Pentru ele, stativul nu este doar un obiect vechi, ci un instrument viu, așa cum l-au cunoscut în copilărie.
De-a lungul timpului, Aurica a inițiat numeroase generații de copii și tineri în arta țesutului. Uneori le arată cum se pregătește lâna, cum se vopsește cu plante, cum se întinde urzeala pe sul, cum se schimbă ițele sau cum se construiește o compoziție decorativă.
Nu face lucrurile pe grabă, ci cu o calmă înțelepciune, convinsă că meșteșugurile nu se pot învăța altfel decât prin răbdare.
Țesături ca mărturii ale unei lumi
Scoarțele, țoalele, lăicerele, fețele de masă sau cămășile lucrate de Aurica Cojocariu sunt apreciate pentru coloritul lor discret, în nuanțe calde, obținute prin vopsire vegetală.
Lucrările ei au ajuns în expoziții locale și regionale. Sunt piese care păstrează sobrietatea țesăturilor de Botoșani, dar și delicatețea gesturilor cu care sunt realizate.
În fiecare lucrare, Aurica pune o parte din sufletul ei. Pentru ea, munca nu este doar un exercițiu tehnic. Este un mod de a vorbi despre viață, despre oameni, despre sat, despre trecut.
Prețuirea comunității
Comunitatea o respectă profund. Este considerată un reper de modestie, talent și bun-simț, o femeie înzestrată cu har, care nu a încetat niciodată să lucreze, să învețe și să predea mai departe.
Numeroși specialiști în artă populară au remarcat valoarea muncii sale, subliniind rolul ei esențial în păstrarea tehnicilor tradiționale de prelucrare a lânii și a țesăturilor de interior din Botoșani.
În ultimii ani, a participat la activități desfășurate în Botoșani, Iași și alte localități, unde a fost invitată să prezinte meșteșugul, să țină demonstrații și să explice simbolurile pe care le folosește.
O viață dedicată stativelor
Astăzi, Aurica Cojocariu este una dintre cele mai importante țesătoare din nordul Moldovei. Titlul de Tezaur Uman Viu recunoaște ceea ce satul știa deja de zeci de ani: că prin mâinile ei trece nu doar firul, ci identitatea unei întregi comunități.
Ea este dovada vie că tradițiile nu pier dacă există oameni care să le ducă mai departe. În casa ei din Ungureni, războiul de țesut bate încă ritmic, ca o inimă veche, dar neobosită.
