Rădăcinile unui meșteșug de familie
În satul Joldești din comuna Vorona, județul Botoșani, s-a născut la 25 mai 1959 Constantin Ciubotarița, cunoscut astăzi în toată țara sub numele de „Badea Costică de la Joldești”. A venit pe lume într-o familie în care meșteșugul prelucrării pieilor era vechi de generații. Tatăl său, Dumitru Ciubotarița, era un cojocar apreciat, iar mama, Zanfira, o femeie așezată, care ținea gospodăria și sprijinea această tradiție.
În casa lor, pieile nu erau simple materiale, ci o lume întreagă: mirosul sării, sunetul cuțitelor fine, bucuria lucrului bine făcut. Băiatul a crescut în acest univers, urmărindu-l pe tatăl său, dar și pe unchii Mihai și Neculai, care lucrau cu aceeași pricepere. Pentru Constantin, meșteșugul nu a fost o lecție urmată la școală, ci un ritm de viață deprins încă de copil.
Tinerețe între tradiție și drumuri noi
A urmat opt clase în sat, apoi trei ani la școala profesională din Suceava, unde s-a pregătit în prelucrarea lemnului. Însă oricâte drumuri i-ar fi oferit viața, pieile l-au chemat înapoi spre rădăcinile sale.
În Botoșani, meșteșugul cojocarilor era renumit: odinioară, în anii ’30, existau peste o sută de meșteri, dar timpurile s-au schimbat, iar astăzi abia dacă mai sunt câțiva.
În acest context, Constantin a rămas unul dintre ultimii oameni care cunosc și practică tehnicile vechi, păstrate de cinci generații.
În atelierul lui Badea Costică
În gospodăria lui din Joldești, pieile trec printr-un drum lung până să devină căciuli moldovenești, chimire sau costume de urși.
Începutul este întotdeauna același: pielea crudă trebuie să fie curățată, sărată, ținută la dubit, apoi spălată, uscată, rasă, cromată și vopsită, în funcție de tipul și de culoarea dorită. Este o muncă de răbdare și precizie, în care mâna meșterului trebuie să simtă fiecare fir.
Rezultatul sunt obiecte lucrate integral manual: căciuli înalte sau cu bordură, pălării, chimire din piele groasă, accesorii pentru portul tradițional, dar și celebrele capete și costume de urs care dau viață obiceiurilor din nordul Moldovei.
Fiecare piesă păstrează proporțiile și tehnicile vechi, pe care Constantin le-a învățat prin observație, exercițiu și tradiție orală.
O lume transmisă mai departe
Badea Costică nu lucrează doar pentru el. A transmis meșteșugul copiilor săi, Ovidiu Ionuț, Ionela și Cristian Florin. În casa lor, copiii știau de mici să scuture pieile, să coasă dosuri, să pregătească materialele.
În ultimii ani, Constantin a început să amenajeze un atelier adevărat, un spațiu în care elevi, tineri și oameni interesați să poată învăța direct de la el. Este un vis care prinde contur treptat — un loc deschis în care oamenii să vadă cum se lucrează pieile, să atingă uneltele tradiționale, să înțeleagă tehnicile pierdute.
Participă des la târguri ale meșterilor populari din toată țara. Acolo, nu doar expune, ci face și demonstrații, arătând, cu răbdarea celor obișnuiți cu lucrul manual, etapele care transformă o piele brută într-un obiect purtat cu mândrie.
De ce meșteșugul lui este unic
Pentru specialiști, Constantin Ciubotarița întruchipează nu doar un meșteșugar rar, ci și o memorie vie a unei bresle aproape dispărute. Tehnicile lui poartă în ele o întreagă istorie: metode tradiționale de prelucrare, gesturi transmise din tată în fiu, continuitatea unui meșteșug care a definit identitatea culturală a Botoșanilor de-a lungul secolelor.
În jurul lui, satul Joldești păstrează încă amintirea cojocarilor de altădată, iar prezența sa dă sens acestei moșteniri.
Recunoașterea publică și moștenirea pe mai departe
Pentru munca sa, Constantin Ciubotarița a devenit membru al Asociației Meșterilor Populari din Moldova și este prezent constant la manifestări culturale și expoziții. Comunitatea îl cunoaște drept „Badea Costică”, un om blând, muncitor și mereu dispus să povestească.
Titlul de Tezaur Uman Viu, acordat în 2023, nu a venit ca o surpriză pentru cei care îl cunosc, ci ca o confirmare firească a valorii sale.
Astăzi, Badea Costică reprezintă una dintre ultimele punți dintre lumea de ieri și cea de azi, între tehnicile vechi și nevoile moderne. În atelierul lui încă miroase a piele proaspăt lucrată, iar mâinile lui continuă să transforme materia brută în obiecte care vor dăinui zeci de ani.
În Joldești, printre dealuri liniștite și gospodării vechi, Constantin Ciubotarița lucrează în ritmul unei tradiții pe cale de dispariție. Iar prin el, această lume încă respiră.
