Începuturile unei vieți țesute cu grijă
Emilia-Zamfira Grosoș s-a născut la 2 septembrie 1956 în satul Soconzel, județul Satu Mare, într-o familie în care lucrul cu mâna nu era doar o necesitate, ci o formă de identitate. Tatăl ei, Mihai Goste, cunoscut în sat ca „Mihaiu lui Irimie”, era un om cumpătat și respectat, iar mama, Florica, era țesătoare iscusită, purtătoare a unei moșteniri pe care avea s-o transmită mai departe fiicei.
Copilăria Emiliei a stat sub semnul muncilor tradiționale. Din toate îndeletnicirile bunicii din partea mamei, țesutul a fost cel care i s-a lipit de suflet. De la unsprezece-doisprezece ani s-a așezat pentru prima dată la războiul de țesut — moment de revelație, care i-a schimbat întreaga viață. De atunci nu s-a mai desprins niciodată de fire, ițe și spată.
Mama ei a fost prima și cea mai importantă învățătoare. Sub privirea ei atentă, Emilia a deprins fiecare etapă: torsul caierului, urzitul, năvăditul, confecționarea ițelor, trecerea firelor prin spată și, în final, țesutul propriu-zis.
Era un drum lung, dar Emilia îl străbătea cu răbdare, ca pe un ritual.
De la războiul de țesut la straiele întregii zone
Pe măsură ce a crescut, Emilia Grosoș a devenit una dintre cele mai talentate țesătoare ale satului. În odaia ei se nășteau pânze de casă, fote, cămăși, fețe de masă, ștergare, podoabe textile și costume populare specifice zonei Codrului.
Țesătura ei era recunoscută după densitate, regularitate și cromatică. Folosea doar materiale naturale, iar firele le pregătea după metodele vechi, moștenite din familie.
În timp, creațiile ei au depășit granițele satului — și ale țării. Piese lucrate la Soconzel au ajuns în colecțiile unor oameni din toată România și din afara ei.
„Emica Cantorului”, cum îi spune satul, a rămas fidelă tradiției, dar nu s-a temut niciodată de complexitate. Unele dintre piesele ei sunt adevărate capodopere: zadii bogat ornamentate, cămăși cu motive codrenești minuțios reconstruite, podoabe cu mărgele realizate în tehnica veche de împletit „în chiara”, specifică zonei.
Odaia mândră – muzeul viu al unei vieți
În casa ei din Soconzel, Emilia Grosoș și-a amenajat „o odaie mândră”, tipic codrenească, plină de straie, țesături și podoabe, toate lucrate în timp cu mâinile ei.
Patul înalt, încărcat cu perne brodate, țoalele așezate cu grijă, ștergarele albe, războiul de țesut, mănunchiurile de lână, lada de zestre – toate compun un spațiu care nu este muzeu, ci viață trăită.
Această odaie a devenit mândria familiei și un loc căutat de vizitatori, specialiști și oameni care vor să vadă cum arată, în forma ei autentică, o gospodărie tradițională din Codru.
Generația pe care a crescut-o
Emilia-Zamfira Grosoș nu a păstrat meșteșugul doar pentru sine. Din dorința de a duce mai departe tradiția familiei – și poate cu o ușoară nostalgie că nu a avut și o fiică – i-a insuflat nepoatei sale, Mirela Goste, dragostea pentru țesut.
Mirela a învățat tainele meșteșugului încă de mică, stând lângă mătușa ei și urmărindu-i fiecare gest.
În plus, Emilia a răspuns mereu chemărilor instituțiilor culturale și de învățământ din Satu Mare. A participat la tabere, proiecte și ateliere, inițiind sute de copii și tineri. Pentru ei, războiul de țesut nu a mai fost o relicvă, ci un instrument viu, accesibil, frumos.
Festivaluri, târguri și recunoaștere
Prezența ei la târgurile meșteșugarilor este constantă. A fost nelipsită de la Sâmbra Oilor de la Huta Certeze, de la târgurile din Satu Mare, Negrești Oaș, Tășnad, Carei și din numeroase comune din județ.
A participat, de asemenea, la Festivalul folclorului codrenesc de la Oțeloaia și la Festivalul de datini și obiceiuri de iarnă de la Negrești Oaș.
Distincțiile au venit firesc: titlul de „Luminător al satelor” acordat de Consiliul Județean Satu Mare, Diploma de Excelență acordată de Muzeul Județean și recunoașterea Asociației Codrenii.
Pentru specialiști, Emilia este una dintre cele mai puternice păstrătoare ale identității Codrului.
Meșteriță, creatoare, purtătoare de patrimoniu
Specialiștii afirmă clar: Emilia Zamfira Grosoș este una dintre principalele continuatoare ale tradițiilor codrenești. Are o colecție impresionantă de straie și textile vechi, le valorifică, le reproduce și le transmite mai departe.
În ochii comunității, este o femeie blândă, generoasă și foarte harnică — exact profilul meșteriței de altădată, care lucra nu pentru ea însăși, ci pentru frumusețea lumii din jur.
Tezaur Uman Viu al Sătmarului
În 2023, Emilia-Zamfira Grosoș a primit titlul de Tezaur Uman Viu pentru meșteșugul țesutului și al producerii costumului popular codrenesc.
Nu titlul o face însă importantă, ci viața ei: zecile de ani de muncă, sutele de țesături, dar mai ales generațiile pe care le-a orientat spre tradiție.
În Soconzel, războiul de țesut se aude și astăzi, iar în sunetul lui se recunosc pașii unei femei care a hrănit identitatea unei regiuni întregi.
Iar prin mâinile Emiliei Grosoș, Codrul continuă să fie o lume în care firele se adună, se împletesc și devin frumusețe.
