Eugen Gavrilă – Sculptorul de stâlpi funerari din Munții Sebeșului
Origini și identitate
Eugen Gavrilă s-a născut în 18 august 1968, în satul Pianu, județul Alba, într-o familie de țărani din zona Munților Sebeșului. A crescut în apropierea pădurilor de stejar și salcâm, într-un spațiu în care lemnul era nu doar resursă, ci parte a vieții cotidiene.
În sat era cunoscut după vechiul nume al neamului său – „Jenu lu’ Ionu lu’ Matei” – o formă tradițională de identificare care păstrează genealogia comunității.
A urmat opt clase, apoi a rămas în gospodărie, unde a început să lucreze cu lemnul de la vârste mici. De la părinți, Ioan și Elisabeta, a moștenit respectul pentru muncă, iar mai târziu, împreună cu soția sa, Silvia, a crescut trei copii: Ioan-Silviu, Gabriela și Ștefan.
Formarea meșterului
Sculptura în lemn nu a venit către Eugen printr-un învățător direct, ci prin întâlnirea repetată cu vechile cruci și stâlpi funerari din cimitirele satelor Pianu și Loman. Le observa, le studia îndeaproape și încerca să înțeleagă logica formelor: liniile adânci, motivele geometrice, păsările sculptate în vârf, simbolistica lor.
A început să lucreze singur, cu unelte simple, exersând până când mâna a început să urmeze firesc ritmul lemnului. De atunci, fiecare piesă realizată de el păstrează ceva din aceste începuturi autodidacte: o rigoare a detaliului, dar și o intuiție puternică a proporțiilor.
Stâlpul funerar – centru al unui meșteșug unic
Zona Munților Sebeșului păstrează un obicei funerar distinct: la mormântul bărbaților neînsurați se ridică stâlpi funerari, nu cruci. Stâlpul, văzut ca „coloană a vieții”, este încheiat cu o pasăre – simbol al sufletului.
Femeilor li se așază cruci ornate cu motive geometrice sau vegetale, sculptate în lemn.
Eugen Gavrilă este astăzi considerat ultimul meșter care lucrează în mod tradițional acest tip de stâlpi funerari. Lucrează în stejar, salcâm, nuc, tei și paltin, fiecare lemn fiind ales pentru o anumită proprietate: duritate, flexibilitate, finețea fibrei sau rezistența în timp.
În opera sa se regăsesc:
– stâlpi funerari cu pasărea-suflet;
– cruci sculptate cu motive vechi;
– troițe;
– linguri, panoplii și obiecte gospodărești;
– ciubere, putini și butoaie;
– construcții din lemn pentru diverse gospodării din zonă.
Prin tot ceea ce lucrează, el asigură continuitatea unui meșteșug cu statut identitar în comunitate.
Lucrări pentru sat și pentru regiune
De-a lungul anilor, Eugen Gavrilă a realizat sute de piese pentru satele din împrejurimi – Loman, Tonea, Pleși – și pentru gospodari din întreaga zonă montană.
Stâlpii și crucile lui sunt ușor de recunoscut prin simetria motivelor, precizia sculpturii și acuratețea stilului vechi.
Fiecare lucrare este făcută manual, fără prelucrări industriale, iar tehnica folosită păstrează tradiția cimitirelor din Munții Sebeșului, unde simbolurile sculptate nu sunt elemente decorative, ci repere ale unei cosmologii locale.
Transmisia meșteșugului
Un aspect esențial pentru definirea lui Eugen Gavrilă ca meșter tradițional îl reprezintă relația cu fiul său cel mic, Ștefan.
Acesta îl însoțește la lucru, învață cu el tehnicile de prelucrare, înțelege simbolistica stâlpilor și modul în care se construiește o piesă durabilă.
Prin această formă directă de ucenicie, meșteșugul stâlpilor funerari are șansa de a continua, într-o perioadă în care astfel de practici se pierd rapid.
Recunoaștere și activitate publică
Pe parcursul carierei, Eugen Gavrilă a primit aprecierea comunității și a specialiștilor.
A fost distins cu diplome onorifice și a participat la proiecte culturale și interviuri, fiind adesea invitat să vorbească despre tradițiile funerare specifice zonei.
Activitatea sa a fost prezentată și în cadrul emisiunilor culturale regionale, fapt ce a contribuit la înțelegerea mai largă a meșteșugului pe care îl practică.
Un meșteșug păstrat în formele lui originare
În atelierul său din Pianu, Eugen Gavrilă lucrează în continuare cu aceeași rigoare cu care a început în tinerețe.
Nu urmărește variații moderne ale meșteșugului.
Nu simplifică procedurile pentru a câștiga timp.
Rămâne fidel tehnicii tradiționale, care cere răbdare, atenție la detalii și respect pentru simbolurile vechi.
Pentru comunitatea din Munții Sebeșului, el reprezintă păstrătorul unei practici care altfel ar fi dispărut. Iar pentru generațiile viitoare, munca lui rămâne o mărturie solidă despre felul în care o cultură poate fi apărată prin perseverență și fidelitate față de formele ei originare.
