Ileana Hotopilă – Fata din Lupcina care a aprins lumina în ouă
O copilărie trăită în gospodăria de la munte
Ileana Hotopilă s-a născut la 29 martie 1961, în satul Lupcina, un cătun aflat la marginea pădurilor din comuna Ulma, în nordul Sucevei. A venit pe lume într-o familie numeroasă, în care munca începea devreme și în care tradițiile se învățau firesc, fără lecții, fără ceremonii, doar prin imitarea celor mari.
Tatăl, Simion, și mama, Elisaveta, erau gospodari adevărați, iar casa lor răsuna de vocile celor paisprezece copii. Într-un asemenea univers, fiecare mână era de folos, iar fiecare copil trebuia să știe ceva: să coasă, să țese, să împletească, să hrănească animalele, să curețe gospodăria.
La șapte ani, Ileana știa deja să coasă și să țese părți din cămășile femeiești. Învățase aceste gesturi ușor, așa cum învață un copil să respire, crescând într-o lume în care frumosul era făcut cu mâna, nu cumpărat.
Întâlnirea cu meșteșugul care o va defini
La zece ani, Ileana a descoperit încondeierea ouălor. În Lupcina trăia o femeie renumită pentru măiestria ei — mătușa Parasca. Era cunoscută în tot satul pentru ouăle sale împodobite cu o răbdare și o delicatețe aproape ritualică.
În fiecare zi, după școală, Ileana se abătea câțiva pași spre casa mătușii. Stătea lângă ea, îi privea mâinile, o ajuta cât putea, iar încet-încet ceara încinsă, chișița și băile de culoare au devenit prelungiri firești ale propriilor ei gesturi.
Primele motive le-a învățat la vârsta la care alți copii abia învățau tabla înmulțirii: calea răsucită, frunza stejarului, laba gâștii. Era fascinată de liniile care se nășteau din combinația dintre răbdare, foc, culoare și un strop de curaj.
În scurt timp, în sat se vorbea deja despre fetița care „știe ca bătrânele”.
O viață dedicată închistririi
Anii au trecut, iar meșteșugul nu doar că a rămas cu ea, ci s-a adâncit. Ileana Hotopilă s-a transformat într-o meșteriță ale cărei ouă se recunosc imediat: prin precizia desenului, prin echilibrul culorilor, prin finețea liniilor care parcă respiră.
Devenită adult, a participat la târguri ale meșterilor populari din întreaga țară: la Florii, la sărbători pascale, la expoziții de artă populară. A fost invitată să reprezinte Bucovina la evenimente culturale din marile orașe, fiind apreciată de etnografi, artiști plastici și iubitori ai tradițiilor.
Apoi, drumul ei a trecut hotarele țării. A dus meșteșugul în Olanda, Germania, Franța, Belgia, Austria, Bulgaria, Ucraina. A ajuns până în Statele Unite, unde a stat luni de zile pentru a le arăta străinilor cum se face un ou închistrit adevărat.
Indiferent unde mergea, lua cu ea aceeași simplitate, aceeași smerenie și o bucurie luminoasă de a arăta lumii ceva ce nu se poate învăța din cărți.
Ouăle ca formă de memorie
Ouăle închistrite ale Ilenei păstrează semne vechi, unele moștenite din generație în generație. Fiecare motiv are un rost: spirala e drumul vieții, frunza stejarului e puterea, laba gâștii e protecția, crucea e credința, iar liniile încrucișate sunt alegerile care ne schimbă destinul.
Pentru ea, oul nu este suport, ci univers.
Ileana nu încondeiază niciodată la întâmplare. Fiecare piesă trece prin mai multe băi de culoare, fiecare linie e trasată cu răbdare, fiecare motiv are un loc și o logică. Iar la final, oul devine poveste.
Ucenici, doruri și frustrări
De-a lungul anilor, Ileana și-a învățat fetele să încondeieze ouă. Apoi a inițiat treisprezece fete din clasa a VIII-a, într-o încercare de a da mai departe ceea ce ea însăși primise în copilărie.
Regretul ei este că doar trei dintre acestea au continuat meșteșugul după ce s-au măritat. Restul au renunțat, luate de vâltoarea vieții moderne, de lipsa de timp și de tentația lucrurilor rapide.
Ileana și-ar fi dorit să predea oficial în școala satului. Ar fi vrut să aibă ore de încondeiat, să facă din meșteșug o disciplină, să le dea copiilor din Lupcina șansa de a învăța ceva ce nu se poate găsi în manuale. Însă, neavând studii liceale, nu i-a fost permis.
Această rană a rămas în sufletul ei, dar nu i-a oprit dragostea față de meșteșug.
Recunoaștere și sens
Munca Ilenei Hotopilă a devenit cunoscută și în presă, și în mediul cultural. Oamenii au fost atrași nu doar de frumusețea ouălor ei, ci și de povestea unei femei care a crescut paisprezece copii lucrând cu ceară topită și culori, într-o lume în care timpul trebuie să se oprească pentru câteva ore ca să se nască un singur ou.
Titlul de Tezaur Uman Viu a venit ca o încununare firească. A confirmat ceea ce comunitatea din Ulma știa de mult: că Ileana Hotopilă este una dintre păstrătoarele autentice ale tradiției bucovinene.
O femeie și focul din mâinile ei
Astăzi, Ileana continuă să încondeieze ouă cu aceeași răbdare de altădată. În casa ei din Lupcina, chișițele stau aliniate pe masă, ceara se topește în vase mici de metal, iar culorile sunt mereu pregătite.
Nu lucrează niciodată mecanic. Fiecare ou trece prin ea. Fiecare linie e parte din viața ei.
În felul acesta, Ileana Hotopilă nu doar creează artă, ci păstrează o lume întreagă.
În mâinile ei, un ou devine lumină.
