Ion Crețeanu – Glasul Oltului și maestrul cobzei
Origini și mediul formării
Ion Crețeanu s-a născut la 17 iulie 1958, în comuna Voineasa din județul Olt, într-o familie în care cântecul tradițional era prezent în mod firesc. Copilăria i-a fost marcată de vocile puternice ale tatălui și bunicului său, oameni care cunoșteau balade vechi, doine, strigături și povești transmise pe cale orală.
De la ei a moștenit atât pasiunea pentru muzica populară, cât și primele noțiuni de interpretare. Încă de la 3–4 ani cânta în casă, iar la 8 ani era deja ghidat în mod direct de bunicul și tatăl său, care l-au ajutat să înțeleagă structura cântecului tradițional și importanța respectării formei autentice.
A urmat liceul la Craiova, apoi Facultatea de Electrotehnică, însă parcursul profesional nu l-a îndepărtat de rădăcini. Muzica a rămas centrul formării sale.
Primele apariții și apropierea de cobză
Debutul în fața publicului a avut loc în 1967, pe scena Căminului Cultural din Voineasa, când era încă elev în școala primară.
A urmat, în 1972, obținerea locului I la o tabără națională, unde a concurat la secțiunea de muzică populară.
În paralel cu interpretarea vocală, Ion Crețeanu s-a apropiat treptat de cobză, instrument rar și dificil, cu tehnică specifică. Între 1981 și 1985 a fost ucenicul cobzarului Ioan Șerban, muzicant renumit din Craiova. Experiența alături de acesta a reprezentat momentul decisiv în formarea sa ca instrumentist.
Ulterior, a primit îndrumare și de la cunoscutul cobzar Dan Voinicu, consolidându-și repertoriul și tehnica.
Păstrarea repertoriului vechi
Unul dintre elementele definitorii ale activității lui Ion Crețeanu este interesul pentru cântecele bătrânești – baladele, doinele și melodiile lente sau ritualice din Oltenia de Jos. Încă din adolescență a început să culeagă astfel de piese de la bătrâni și lăutari, salvând melodii care riscau să se piardă.
Repertoriul său include cântece proprii, doine moștenite din familie, dar și piese învățate de la marii lăutari olteni. Modul în care le interpretează rămâne fidel stilului arhaic: frazare clară, expresie reținută, accent pe autenticitate.
Activitatea didactică și lucrul cu ucenicii
Ion Crețeanu este unul dintre puținii interpreți tradiționali care au lucrat sistematic cu ucenici.
În perioada 2005–2020, a format tineri și adulți cu vârste și profesii diferite – preoți, elevi, studenți, juriști, copii și adolescenți care doreau să învețe cobza sau cântul tradițional oltenesc.
Fiecare elev a beneficiat de îndrumare individuală, cu accent pe:
– înțelegerea tiparelor melodice,
– tehnica specifică cobzei,
– respirația și frazarea în doină,
– respectul pentru tradiția locală.
Prin această activitate, a reușit să transmită un meșteșug rar, aflat în pericol de dispariție.
Rolul în lumea artistică și în comunitate
Ion Crețeanu este o figură activă în spațiul cultural al zonei.
A colaborat cu tarafuri importante din Oltenia, a cântat la nunți și la evenimente de comunitate, fiind o prezență constantă în viața socială locală. De asemenea, este implicat ca interpret, jurat sau coordonator în festivaluri, concursuri și manifestări culturale.
Activitatea sa se extinde și în cadrul ansamblului profesionist „Doina Oltului”, unde a susținut includerea unor piese tradiționale fundamentale precum doina și călușul. Prin aceste intervenții, a contribuit la menținerea repertoriului autentic în contextul scenelor profesioniste.
Recunoaștere profesională
De-a lungul carierei, Ion Crețeanu a primit numeroase distincții și diplome de excelență, atât din partea instituțiilor culturale din România, cât și din străinătate.
Printre momentele importante se numără premiile din cadrul festivalurilor, recunoașteri din partea muzeelor, instituțiilor ecleziastice sau culturale, precum și apariții la evenimente internaționale.
Aceste aprecieri confirmă calitatea activității sale și rolul său în promovarea muzicii oltenești tradiționale.
Un păstrător al identității locale
Ion Crețeanu rămâne unul dintre cei mai importanți interpreți ai Oltului de Jos.
Prin voce, repertoriu și măiestria cobzei, el reprezintă o punte între generațiile vechi de lăutari și publicul de astăzi.
A reușit să păstreze vie o tehnică rară, să transmită cântece bătrânești și să formeze noi interpreți care duc mai departe tradiția muzicală oltenească.
