IOSIF IEPURE („Tocoș”)
Păstrătorul unui ritual unic al Brașovului vechi
Rădăcini într-o lume ritualică
În Șcheii Brașovului, acolo unde istoria se respiră la fiecare colț de stradă, iar sunetul potcoavelor din Duminica Tomii încă răsună peste timp, numele lui Iosif Iepure este rostit cu respect. Născut pe 11 septembrie 1939 și cunoscut de comunitate sub numele de „Tocoș”, el aparține unei familii șcheiene vechi, în care tradiția nu era doar un reper cultural, ci un mod de a fi. Copilăria i-a fost marcată de o pierdere timpurie — tatăl său a murit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial — astfel că s-a format în casa bunicilor, sub ocrotirea unei figuri esențiale: bunica Paraschiva Gal. De la ea, micuțul Iosif a învățat nu doar povești, ci ritmurile junilor, ritualurile, simbolurile, emoția și mândria care însoțesc acest obicei unic al Brașovului.
Șcheiul nu era doar locul copilăriei sale; era un univers care pulsa de semnificații. Fiecare casă avea în spate o poveste, fiecare uliță își păstra ritmul, iar obiceiul junilor apărea ca o coloană vertebrală a comunității. În acest spațiu magic și sacru, tânărul Iosif a crescut respirând aceeași dorință de continuitate ca toți cei dinaintea lui.
Primii pași într-o tradiție centenară
Dacă în alte locuri tradițiile se învață în școli sau cercuri, în Șchei ele se învață prin trăire directă. În 1958, Iosif Iepure a pășit oficial în rândurile Junilor Dorobanți — un moment care a marcat începutul unei vieți dedicate obiceiului. Nu era doar o alegere, ci un destin: să cunoască ritualurile, momentele calendarului, recuzita, simbolurile, poveștile nerostite. A înțeles din prima clipă că tot ceea ce vede nu e spectacol, ci o formă de identitate.
În acel univers, buzduganul — una dintre piesele centrale ale obiceiului — nu este un simplu obiect, ci un test inițiatic. A-l arunca și a-l prinde de trei ori fără să atingă pământul înseamnă onoare. A-l scăpa înseamnă rușine. Nu este întâmplător că el însuși povestea cu mândrie istoria acestor buzdugane, menționând că încă din 1508 se importau astfel de obiecte, iar în documentele din 1728 apar referiri directe la ritualul junilor. Cunoașterea lui Iosif Iepure nu este doar una practică, ci și istorică, antropologică, intuitivă.
Un lider natural în comunitatea junilor
În cadrul comunității, Iosif Iepure s-a impus nu prin autoritate formală, ci prin exemplu. În 1974 a fost ales președintele Junilor Dorobanți, iar ulterior, timp de 35 de ani, a condus Junii Tineri, devenind una dintre cele mai respectate figuri ale ritualului. A știut să păstreze firul autentic al obiceiului, dar și să-l transmită mai departe într-o formă vie.
Cunoștea fiecare secvență rituală, de la pregătirea cailor până la ordinea de desfășurare a drumului junilor. Știa când trebuie rostit un strigăt, cum trebuie purtat buzduganul, cum se joacă hora junilor și ce înseamnă exact fiecare gest pe care îl fac cei care se alătură obiceiului.
De aceea, pentru cei tineri, Iosif Iepure nu era doar un membru cu experiență, ci un reper cultural, un om de la care „se fură meserie”, un garant al veridicității obiceiului. Comunitatea l-a recunoscut oficial drept formator și păstrător, iar generații întregi de juni îl plasează în linia celor care au asigurat continuitatea neîntreruptă a tradiției.
Tradiția transmisă în familie
Una dintre cele mai emoționante dimensiuni ale biografiei lui Iosif Iepure este transmiterea tradiției în familie. Fiul său, Ovidiu, este astăzi membru activ al Junilor Dorobanți, iar ginerele său, Gheorghe Petre Creangă, participă de asemenea în cadrul comunității. Nepoții — Ionuț Iepure și Nicolae Creangă — sunt deja continuatori, învățând de mici ceea ce au învățat și el: gesturi, semne, ritmuri, discipline ale obiceiului, responsabilitatea de a purta acest patrimoniu mai departe.
În felul acesta, continuitatea nu este doar una simbolică; este efectiv întrupată în generația următoare. Iosif Iepure devine astfel un nod în lanțul lung al tradiției șcheiene, un punct de trecere între trecut și viitor.
Un prestigiu construit prin fapte
De-a lungul timpului, Iosif Iepure a primit numeroase aprecieri și distincții pentru munca sa. A fost răsplătit cu diplome de onoare pentru promovarea tradițiilor șcheiene și cu o diplomă jubiliară pentru contribuția adusă în domeniul etnologiei și muzeologiei românești. Acestea nu sunt însă decât confirmări oficiale ale unui adevăr pe care comunitatea îl știe deja: el reprezintă un fundament al obiceiului, un depozitar de memorie, un om în care tradiția și-a găsit un sprijin stabil.
Cunoscut și respectat de generații de juni, Iosif Iepure a devenit un reper pentru antropologi, etnografi și oameni de cultură, fiind adesea menționat ca unul dintre cei mai importanți păstrători ai patrimoniului viu din Șchei.
De ce este Tezaur Uman Viu
Într-o lume în care obiceiurile riscă să devină simple decoruri turistice, Iosif Iepure rămâne garanția că tradiția junilor din Șchei rămâne autentică. Nu ruptă de trecut, nu afectată de modernizare, nu redusă la spectacol. El este martor și continuator al formelor vechi, al ritualurilor sacre, al gesturilor cu semnificație, al disciplinei interne a comunității.
Titlul de Tezaur Uman Viu îl recunoaște oficial drept ceea ce deja era în ochii celor din jur: păstrător, transmițător, model, liant între generații și între epoci.
