Istvanfi Gheza – Olarul din Vama și dialogul cu lutul
Un copil născut în Ajun, într-o lume a focului și a lutului
Istvanfi Gheza s-a născut la 25 decembrie 1957 în satul Vama, județul Satu Mare, parcă predestinat unei vieți legate de foc. În ziua lui de Crăciun, satul era învăluit de zăpadă, dar în casa familiei Istvanfi era cald: cuptoarele pentru ars vasele funcționau aproape tot anul. Acolo a crescut un copil care nu învăța doar mersul, ci și ritmul roții de olar.
Tatăl său, Laszlo Istvanfi, era un cunoscut olar, iar mama, Ileana, se ocupa de decorarea ceramicii. Bunicul, Geza Pall, fusese și el olar, astfel încât Gheza reprezintă a treia generație consecutivă de meșteri. Cu alte cuvinte, olăritul nu a fost o alegere, ci un mediu natural în care a crescut, la fel de firesc precum învață alți copii să cânte sau să alerge.
La paisprezece ani, deja lucra cot la cot cu tatăl său. În 1972, cu o siguranță care i-a uimit chiar și pe cei din familie, a ridicat singur primele vase adevărate. De atunci, nu s-a mai oprit niciodată.
Tinerețea printre roți, lut și foc
Atelierul din Vama era locul în care copilăria lui Gheza se transforma încet în meserie. A văzut, de mic, cum lutul se frământă cu tălpile, cum se curăță și cum se aduce la consistența potrivită. A învățat cum se centrează bucata de pământ pe roată, cum trebuie întinsă, ridicată, subțiată, rotunjită.
Cuptoarele, adevărate uriașe de cărămidă, erau cele care dădeau viață vaselor. Gheza își amintește și acum emoția dinaintea deschiderii cuptorului, teama că focul ar fi putut fi prea puternic sau prea slab și ar fi stricat munca depusă cu zilele.
În Vama, olăritul era o ocupație respectată. Casele aveau încăperi întregi pline de vase, iar satul era cunoscut în tot județul pentru meșterii săi. Gheza a devenit, în timp, unul dintre cei mai apreciați dintre ei.
Atelierul propriu și fidelitatea față de meșteșug
Anii au trecut, iar Gheza a continuat să lucreze cu aceeași disciplină. Astăzi, are propriul atelier în satul natal, pe strada Ion Creangă. Este locul unde meșteșugul tradițional se împletește cu rigoarea modernă și unde vasele ies din mâinile lui cu o naturalețe care trădează decenii de practică.
Lucrează atât obiecte utilitare, cât și piese decorative. Păstrează formele tradiționale ale zonei, motivele geometrice și florale specifice ceramicii locale și acea simetrie pe care doar un meșter experimentat o poate menține fără efort.
Nu a abandonat niciodată tehnicile vechi. Fiecare vas este modelat manual, ridicat pe roata tradițională și ars în cuptor, după regulile străbunicilor lui.
Generațiile pe care le-a format
Gheza a transmis dragostea pentru lut propriilor copii. Fiica lui, Maria, este cea care continuă astăzi tradiția olăritului în familie. Lucrează cu aceeași dăruire, având atelier alături de tatăl ei. Fiul său, tot Gheza, a ales alt drum, dar nu s-a desprins complet de meșteșug: atunci când îl apucă dorul copilăriei, își așază mâinile pe roată și ridică un vas „de amintire”.
Pe lângă familia sa, Gheza Istvanfi a inițiat sute de copii. A fost invitat în școli, în centre culturale, în tabere de creație, în programe ale instituțiilor locale și ale ONG-urilor. Copiii au învățat de la el nu doar tehnica, ci și răbdarea, respectul față de material și bucuria lucrului făcut cu mâna.
Pentru Gheza, fiecare copil care a pus mâna pe lut este un posibil continuator al tradiției. Știe că nu toți vor rămâne olari, dar crede cu tărie că gestul în sine, chiar o singură dată, poate aprinde în cineva o scânteie.
Un meșter recunoscut și respectat
Participarea lui Gheza la târguri și festivaluri este constantă. A fost prezent an de an la Zilele orașului Negrești Oaș, Satu Mare, Tășnad, Carei, dar și la celebrul Târg al Olarilor din Sibiu, cel mai vechi eveniment de profil din România.
A expus la târgurile de turism din București, Paris și Viena, ducând ceramica din Vama în fața unui public internațional. De fiecare dată, oamenii au remarcat talentul, modestia și tehnica lui impecabilă.
Pentru munca sa a primit numeroase distincții. A fost numit „Luminător al satelor”, a primit diplome de excelență și recunoașteri culturale din partea instituțiilor din Satu Mare. Toate aceste aprecieri reflectă statutul lui special în comunitate: un meșter care nu doar creează, ci inspiră.
O mărturie despre meșteșug și condiția umană
Cei care au urmărit felul în care Gheza lucrează vorbesc despre o simbioză perfectă între om și material. În mâinile lui, lutul pare viu.
Modelarea lui este o negociere tăcută: nu forțează materialul, ci îl ascultă, îl îmblânzește, îi cunoaște limitele. Iar deschiderea cuptorului este mereu un moment sacru, cu același amestec de teamă și bucurie — pentru că meșterul știe: focul nu iartă.
Este poate motivul pentru care cei care l-au studiat spun despre el că lucrează „într-un refugiu din fața vremurilor moderniste”. Pentru Gheza, tradiția nu e trecut, ci prezent. Un mod de a rămâne om într-o lume grăbită.
Un Tezaur Uman Viu al lutului
Astăzi, Gheza Istvanfi este considerat unul dintre ultimii mari olari ai Vămii. Titlul de Tezaur Uman Viu confirmă ceea ce satul știa de mult: că în mâinile acestui om se păstrează nu doar un meșteșug, ci și o parte din identitatea locului.
În atelierul lui, roata nu se oprește aproape niciodată. Lutul continuă să se lase transformat, iar vasele ies cu aceeași frumusețe liniștită, care nu se învechește niciodată.
