Liviu Balâc – Iconarul care a învățat tăcerea lemnului
Copilăria în Delta Dunării și primele gesturi ale icoanei
Liviu Balâc s-a născut la 20 martie 1963 în Tulcea, într-o familie în care îndemânarea și sensibilitatea artistică erau prezențe firești. Tatăl, originar din Chilia Veche, era chelner de profesie, iar mama, născută în Murighiol, era casnică, dar deține un rol esențial în destinul fiului: ea a fost prima care i-a pus pensula în mână. În casa lor, icoana pe lemn nu era doar un obiect de cult, ci o prelungire a credinței și a tradiției locale.
De la mama sa a învățat primele principii ale picturii de icoane, încă din copilărie, deprinzând tehnica, dar mai ales respectul pentru rânduiala acestui meșteșug. În aceeași perioadă, atmosfera orașului Tulcea, cu ritmurile sale așezate și cu tradițiile ortodoxe puternic înrădăcinate, a format cadrul în care sensibilitatea lui artistică a prins contur.
Formarea tehnică și intrarea în lumea iconarilor
A urmat Liceul Industrial de Marină din Tulcea, unde s-a calificat ca electromecanic naval, dar dorința de a picta icoane nu l-a părăsit. Pasiunea i-a fost atât de puternică încât, în 1983, a reușit să intre în atelierul de pictură pe lemn al Cooperativei „Delta”, unul dintre puținele locuri din acea perioadă unde se lucra după tehnicile tradiționale ale iconarilor.
Timp de un an a deprins acolo modul corect de preparare a lemnului, șlefuirea atentă a stratului de preparație, aplicarea foiței de aur, construcția compoziției și pictarea cu tempera, respectând canoanele bizantine.
Această perioadă i-a marcat definitiv parcursul profesional. A înțeles că icoana nu este doar artă, ci o disciplină spirituală, iar iconarul este chemat să transpună, cu fidelitate și rigoare, o tradiție veche de secole.
Anii de discreție și maturizarea artistică
În timpul regimului comunist, pictarea icoanelor era restricționată, astfel că Liviu Balâc a continuat să lucreze doar pentru prieteni și cunoscuți. Acești ani, deși dificili, au avut un rol paradoxal: l-au obligat să aprofundeze tehnica în tăcere, fără presiunea publicului, și să își formeze un stil personal.
După 1989, odată cu libertatea religioasă, a început să studieze în mod serios erminiile – manualele iconarilor – precum și literatura de specialitate referitoare la stilurile iconografice românești, athonite și slave. A vizitat colecții muzeale și episcopale pentru a compara compoziții, fețe, cromatici și proporții.
Acest proces de autoformare continuă l-a transformat într-un iconar complet, capabil să îmbine tradiția canonică cu o viziune artistică matură.
Atelierul din Buzău – un spațiu al lucrului și al tăcerii
După 2005, s-a stabilit la Buzău, unde și-a amenajat propriul atelier. Aici a intrat într-o perioadă de creație intensă, în care fiecare icoană era privită ca o etapă spre desăvârșire. Vorbește adesea despre sentimentul pe care îl avea după ce termina o lucrare: convingerea că mai are încă ceva de învățat.
În atelierul său, lemnul este pregătit cu aceeași metodă tradițională învățată în tinerețe. Operațiunile de preparare, aplicarea desenului, pictarea și finisarea finală sunt realizate fără compromisuri. Pentru Liviu Balâc, icoana nu este produs, ci proces; nu este obiect, ci mărturie.
Temele picturale și universul spiritual
Lucrările sale acoperă atât iconografia clasică a Maicii Domnului cu Pruncul – în variante slave și athonite –, cât și scene din Patimile Mântuitorului, chipuri ale sfinților militari precum Gheorghe, Teodor și Dimitrie, reprezentări ale Arhanghelilor Mihail și Gavriil și ale Sfântului Ioan Botezătorul.
Dintre toate însă, icoanele prăznicar sunt cele care îi pun cel mai mult în valoare rigoarea tehnică. Acestea, prin complexitatea lor teologică și iconografică, solicită un nivel ridicat de cunoaștere. Liviu Balâc reușește să le lucreze cu o armonie între detaliu și compoziție care arată nu doar măiestria sa, ci și capacitatea de interpretare a textului sacru.
Prezențe publice și apreciere profesională
De-a lungul anilor, Liviu Balâc a participat la numeroase târguri și expoziții de artă populară: la Muzeul Astra din Sibiu, la Muzeul Național al Satului din București, la târgurile OMNIA și CREART, la evenimente din Ploiești, București și alte orașe din țară.
A expus în contexte diverse, aducând în fața publicului un meșteșug care cere disciplină, atenție și o raportare profundă la patrimoniul spiritual românesc.
Aparițiile sale au fost prezentate și în presa națională, în materiale de televiziune și în reportaje care au subliniat valoarea icoanelor pe lemn lucrate de el.
Învățător și formator pentru tinerii iconari
În ultimul deceniu, Liviu Balâc a devenit unul dintre meșterii chemați an de an la tabăra „Vara pe uliță”, organizată de Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Aici le arată copiilor și adolescenților cum se pregătește lemnul, cum se aplică foița de aur și cum se construiește o compoziție iconografică.
La Buzău, desfășoară ateliere de pictură pentru elevii Școlii Gimnaziale „Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu” și pentru copiii reuniți la Catedrala Copiilor „Sfântul Sava”.
Prin această activitate, și-a transformat atelierul într-un spațiu de formare, unde meșteșugul se transmite fără grabă, în dialog direct cu cei care îl descoperă.
Un creator al tradiției iconare românești
Liviu Balâc reprezintă astăzi unul dintre cei mai importanți iconari din spațiul românesc. A primit titlul de „Tezaur Uman Viu” în 2022, recunoaștere care încununează decenii de muncă și fidelitate față de canonul icoanei.
Prin rigoare, disciplină și credință, el a reușit să păstreze vie metoda tradițională a picturii pe lemn, o artă în care tehnica și spiritualitatea se întâlnesc într-un echilibru delicat.
Pentru cei care îi cunosc lucrările, icoanele lui Liviu Balâc sunt mai mult decât obiecte. Sunt urme ale unei vieți dedicate unei tradiții care, prin el, continuă să lumineze.
