Ilyés Mihály – Olarul din Corund și respirația lutului
Copilăria petrecută lângă roata olarului
Ilyés Mihály s-a născut la 10 februarie 1954 în Corund, unul dintre cele mai prolifice centre de ceramică din Transilvania. A crescut într-o familie în care olăritul era nu doar o meserie, ci o tradiție de sânge, transmisă din generație în generație. Bunicii lui lucrau lutul, părinții la fel, iar pentru el, atelierul era un fel de a doua casă.
La vârsta la care un copil abia prinde curaj să modeleze o minge din plastilină, Mihály frământa lutul adevărat, cu mirosul lui umed și textura care se lăsa învinsă doar de mâini sigure. La patru-cinci ani știa deja cum se pregătește materia, iar la paisprezece ani ridica singur vase la roată. Tata îl supraveghea discret și intervenea doar când era nevoie. În rest, îl lăsa să învețe din propriile greșeli — așa cum o făcuseră toți bărbații din neamul lor.
În Corund, tradiția era împărțită clar: bărbații modelau, femeile decorau. Mihály a crescut cu această rânduială, învățând de la tată cum să dea formă lutului și de la mama cum să-i dea suflet.
Formarea unui meșter într-un sat de olari
Tinerețea lui Mihály a fost o înșiruire de zile petrecute în atelier. Lutul venea pe atunci din hotarul satului, din locuri bine cunoscute de olari, unde pământul avea calitatea potrivită pentru ceramică. Era un efort fizic considerabil: lutul trebuia cărat acasă, lăsat la „dospit”, frământat cu piciorul, curățat de impurități, iar abia apoi putea fi urcat pe roată.
Mihály a învățat toate aceste etape, iar roata, fie tradițională, fie mecanică, i-a devenit un instinct. Pentru el, modelarea unui vas — fie cană, ulcior, farfurie, oală mare pentru sarmale sau clopoței decorativi — era un dialog între mâini și materie. Nu se grăbea niciodată. Vasele bune nu se ridică în viteză, ci în ritmul lor.
Atelierul în care tradiția se întâlnește cu modernitatea
De-a lungul anilor, lucrul s-a schimbat. Lutul nu se mai ia din hotar, ci se cumpără din fabrici specializate, unde este mai curat și mai sigur pentru consum. Coloranții și smalțurile sunt ecologice, iar arderea se face și în cuptoare electrice, fără riscurile fumului sau ale temperaturilor instabile.
Mihály nu a privit aceste schimbări cu suspiciune. Le-a înțeles utilitatea, le-a integrat, dar fără să renunțe la esențial. Vasele lui poartă încă forma, ornamentica și cromatica veche, împletite cu detalii moderne care dau subtilitate.
În familia lui, decorarea vaselor rămâne tradiție feminină. Soția sa, Rozalia, și fiicele — Enikő și Helga — desenează cu pensule din păr de veveriță, folosesc cornul de ceramică cu pană de gâscă pentru motive fine și culori specifice Corundului. Uneori, adaugă influențe săsești sau motive inspirate din vechile colecții de modele transilvănene.
În atelierul lor, ceramica nu este doar obiect utilitar, ci punte între epoci.
Drumul olăritului prin lume
Mihály a participat la numeroase târguri de ceramică din țară: la Sibiu, la Iași, la evenimente dedicate tradiției, dar și la festivaluri unde olarii gătesc în oale de lut, ducând tradiția încă un pas mai departe. Târgul „Cucuteni-5000” a fost unul dintre locurile unde a fost remarcat în mod repetat, iar la Sibiu, la Târgul Olarilor, a primit diplome de excelență pentru calitatea estetică a ceramicii sale.
Nu s-a limitat însă la spațiul românesc. Vasele lui au ajuns în colecții private, în muzee, în târguri internaționale, iar demonstrațiile sale la roată au atras public din toate colțurile lumii.
Un meșter care formează oameni
Mihály Ilyés nu este doar un olar care produce și vinde. Este un meșter care arată cu generozitate cum se modelează un vas, cum se simte lutul bun, cum se taie vasul de pe roată cu firul de gută.
Pe lângă propriii copii — ambii învățați să continue tradiția —, Mihály a inițiat numeroși vizitatori, elevi și curioși. Îi place să demonstreze, să explice, să pună omul lângă el la roată. Pentru el, meșteșugul nu se păstrează prin tăcere, ci prin împărtășire.
Vocea specialiștilor și recunoașterea comunității
Cei care l-au observat în atelier spun că Mihály păstrează spiritul ceramicii tradiționale, chiar dacă folosește tehnologii moderne. Ceea ce contează este fidelitatea față de formă, ornament și sens — și pe acestea le duce mai departe cu rigoare.
Comunitatea îl consideră un creator autentic și unul dintre cei care au menținut Corundul pe harta olăritului tradițional. Este invitat an de an la manifestări culturale, iar autoritățile locale văd în el un reper identitar, un păstrător de patrimoniu viu.
Titlul de Tezaur Uman Viu a consfințit o realitate demult cunoscută: Mihály Ilyés este unul dintre ultimii mari olari ai Transilvaniei care încă trăiesc între lut și foc cu aceeași bucurie de copil.
Un meșteșug care nu obosește niciodată
Astăzi, în atelierul din Corund, roata olarului încă se învârte. În jurul ei, se simte aceeași liniște de altădată, aceea a unui meșteșugar care pune în fiecare vas un strop din trecut și un strop din viitor.
Pentru Mihály, olăritul nu este profesie, ci moștenire. Este un fel de a trăi în care timpul nu se scurge grăbit, ci se modelează, se netezește, se coace în cuptor și se întărește în fiecare vas pe care îl lasă în lume.
