Mircea Lac
Meșterul care a învățat lemnul și metalul să povestească
Există oameni pe care satul îi păstrează în memorie ca pe niște repere. Oameni la care lumea se întoarce pentru a înțelege cum arăta odinioară frumusețea unui meșteșug. Pentru zona pădurenească și pentru Hunedoara, un astfel de om este Mircea Lac, învățător, meșter și formator de generații, un om care a ridicat prelucrarea lemnului și a metalelor la rangul unei arte ce continuă să impresioneze.
Născut în vara anului 1945, la Deva, Mircea Lac a crescut într-o familie în care simțul lucrului bine făcut era o valoare transmisă firesc, fără cuvinte mari. Trauma copilului mic care a bătut „două chile de cuie” în lemnele pentru gard, pentru care avea să stea la colț, a devenit, retrospectiv, prima lui lecție de fascinație pentru materialul care avea să-i definească întreaga existență: lemnul.
________________________________________
Primele întâlniri cu meșteșugul
În satul Almașu Mare – locul formator al copilăriei sale –, Mircea Lac a învățat să privească meșteșugul cu răbdare. Nu și-a însușit arta dintr-o dată, ci pas cu pas, observându-i pe cei din jur, întrebând, încercând, greșind și luând-o de la capăt. Vecinii, rudele și vestiții meșteri din zona Zarandului i-au devenit profesori neoficiali. A crescut într-o lume în care se lucra cu mâna, cu simțul și cu intuiția – și tocmai această lume avea să-l modeleze.
De la Perța Constantin din Ceru Băcăinți, de la Gheorghe Cercel din Sebeșul de Jos, de la Filip Bogdan din Sibiu sau de la Nicolae Cernat din Șugag a învățat tainele legării lemnului în cositor, arta confecționării tiparelor de piatră pentru turnat podoabe, și meșteșugul de a transforma metalul și lemnul în obiecte cu o încărcătură simbolică rară. Acești maeștri, astăzi trecuți în istorie, și-au lăsat amprenta asupra formării lui.
Prima lucrare? O scrumieră cioplită într-o gresie moale, pornind de la una din sticlă pe care o avea în casă. Pare puțin, însă pentru un copil a fost începutul unui drum de o viață.
________________________________________
Un meșteșug păstrat ca o datorie față de neam
De-a lungul deceniilor, Mircea Lac a devenit singurul meșter care cunoaște și practică în profunzime meșteșugurile milenare pădurenești, cu o precizie rar întâlnită. Creațiile sale, lucrate după tehnici vechi și cu materiale autentice, sunt martorii unei lumi care nu se mai regăsește decât în obiectele rămase.
El este ultimul care mai știe să facă:
• lanțurile pădurenești – cu ciorcoloț, în scărică, cu chei și inele;
• zimții de balț – podoabe ceremoniale din cositor;
• cataramele și pandantivele specifice costumului pădurenesc;
• „șocanul de nuntă” și „bâtul de nănașă” – obiectele ritualice ale nunții pădurenești, păstrate în forma lor tradițională.
Arta lui reunește două universuri în același timp fragile și puternice: lemnul, cu fibra lui blândă și caldă, și metalul, cu rigiditatea ce poate fi învinsă doar prin cunoaștere și răbdare. În mâinile lui, aceste elemente nu sunt simple materiale, ci punți între generații – mărturii vii ale identității pădurenești.
________________________________________
Meșter și dascăl
În timp ce crea, Mircea Lac nu și-a ținut pentru sine cunoștințele. În cei peste 40 de ani de activitate, a format peste 200 de tineri și vârstnici, oameni pentru care lucrul cu lemnul și metalul a devenit fie profesie, fie pasiune de suflet, fie legătură cu rădăcinile proprii. Mulți dintre acești ucenici au pornit la drum datorită lui; alții și-au regăsit identitatea lucrând alături de el.
De altfel, faptul că a fost primit, încă din 1995, în Academia Artelor Tradiționale confirmă rolul său de reper cultural. Pentru comunitate, el nu este doar un meșter, ci un păstrător de tradiție, un om care a făcut din propria existență o formă de protejare a patrimoniului imaterial.
________________________________________
Călătorii, recunoaștere și o misiune culturală
Numele lui Mircea Lac nu a rămas doar în satele hunedorene. A traversat țări, continente, festivaluri și expoziții, ducând cu el o fărâmă din România tradițională la evenimente internaționale. A participat la demonstrații de lucru în Franța, Germania, Belgia, dar și în Statele Unite, la celebrul Smithsonian Folklife Festival – unul dintre cele mai importante evenimente de profil din lume.
Aici, în fața specialiștilor, a vorbit despre asemănările culturale dintre România și Africa de Sud, despre simbolistica tradițiilor pădurenești și despre rolul meșteșugurilor în definirea unei identități naționale. Pentru mulți dintre cei prezenți, Mircea Lac a fost o descoperire: un om care, prin pasiune și modestie, aducea în prim-plan valori ce depășeau granițele propriului sat.
________________________________________
Cuvinte despre un om rar
Cei care l-au cunoscut – muzeografi, etnografi, artiști sau colegi – vorbesc despre Mircea Lac ca despre un om care și-a dedicat întreaga viață „altarului neamului său”. În viziunea lor, nu este doar un creator, ci un dascăl și un slujitor al tradiției, un om pentru care educația și meșteșugul au mers mână în mână.
Deviza lui Simion Mehedinți – „A instrui și, mai ales, a educa înseamnă a-l integra pe copil în neamul din care face parte” – a devenit pentru Mircea Lac un crez profesional. De aceea, fiecare obiect realizat de el, fiecare lecție predată și fiecare demonstratie publică sunt moduri prin care își împlinește această menire.
________________________________________
O viață care devine patrimoniu
Astăzi, Mircea Lac rămâne una dintre figurile principale ale artei populare hunedorene. Creațiile lui se găsesc în case, muzee, expoziții. Mai mult decât atât, sunt povești materializate, fragmente de istorie la care generațiile viitoare vor avea acces datorită lui.
În el se întâlnesc copilul fascinat de cuie, tânărul autodidact, meșterul experimentat și învățătorul generos. Este, prin tot ceea ce a realizat, nu doar un Tezaur Uman Viu, ci un om care a reușit să dea formă unei identități culturale întregi – și să o lase în urmă, intactă, pentru cei ce vor veni.
