Muntean Miron

Muntean Miron, din satul Feregi, comuna Cerbăl, a fost declarat TEZAUR UMAN VIU de către Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, organism al Ministerului Culturii. Cu peste 40 de ani dedicați meșteșugului prelucrării lemnului – în special rotăriei – și cu o pricepere rară în prelucrarea fierului, moștenită de la tatăl său, domnul Miron duce mai departe o tradiție specifică Ținutului Pădurenilor, una dintre cele mai valoroase zone etnografice ale țării. Talentul său, dublat de o viață de muncă și respect față de natură, l-au transformat într-un reper cultural și într-un simbol viu al identității noastre românești.