Neculai Comăneciu – Meșterul din Cașin și poarta care ține satul laolaltă
Copilăria unui băiat cu briceagul în buzunar
Neculai Comăneciu s-a născut la 20 februarie 1933 în satul Cașin, județul Bacău, într-o familie simplă, în care munca pământului și viața așezată erau lege. Tatăl, tot Neculai, era agricultor, iar mama, Victoria, ținea gospodăria.
Încă din copilărie, băiatul avea o pasiune neobișnuită pentru lemn. Avea doar douăsprezece ani când a impresionat școala cu îndemânarea sa. Într-o zi, profesoara de lucrări practice le-a cerut elevilor să creeze, fiecare, un obiect în miniatură. Fetele urmau să coasă sau să împletească, băieții să cioplească.
Nicolae – cum îl striga toată lumea – a făcut un război de țesut în miniatură, după modelul celui la care lucra mama sa. Profesorul a refuzat să creadă că el este autorul și a bănuit că tatăl i-ar fi făcut lucrarea. Atunci, copilul, cu un curaj firesc, i-a spus simplu: „Pot face unul numai cu briceagul, acum.”
Demonstrația pe care a făcut-o în curtea școlii, în fața mai multor profesori, a înlăturat orice îndoială. De atunci, nimeni nu a mai subestimat mâna lui sigură.
Ucenicia nevăzută și drumul spre porțile monumentale
După terminarea celor șapte clase, Nicolae nu a părăsit satul. A rămas acolo și a învățat tâmplăria, o meserie care avea să-l însoțească toată viața. Lucrul cu lemnul îi venea firesc, iar tehnica sculpturii o deprinsese odată cu jocul din copilărie.
Pe la începutul secolului al XX-lea, în Cașin apăruseră porțile monumentale cu trei stâlpi, un element arhitectural care a devenit repede semnul de prestanță al gospodăriilor înstărite. Doar poarta mică era acoperită, pe unde treceau oamenii; cea mare, destinată carului încărcat, rămânea descoperită.
Fiind un sat de cărăuși, Cașinul avea oameni care își permiteau să comande asemenea porți, iar meșterii sculptori erau la mare căutare.
La optsprezece ani, Nicolae a hotărât să-și încerce norocul și să facă singur o poartă mare, cu trei stâlpi și acoperiș în două ape. Avea deja mâna formată, iar lucrul a ieșit atât de bine, încât a devenit imediat cunoscut în sat. Aceea a fost prima lui poartă și începutul unei cariere de peste șapte decenii.
Arta stâlpilor sculptați
În timp, Nicolae s-a specializat în sculptura stâlpilor de poartă. Motivul funiei, rozeta solară, steaua, rombul, florile centrale – toate aceste simboluri tradiționale erau lucrate cu migală, uneori zile întregi pentru un singur element. Poarta trebuia să transmită ceva despre omul care locuia dincolo de ea: statornicie, rânduială, demnitate.
Lucrările lui au ajuns nu doar în Cașin, ci și în satele Poieni, Bogata și Buciumi. Fiecare comandă era o provocare, iar meșterul lucra cu aceeași atenție, fie că ridica o poartă pentru un consătean, fie pentru o instituție importantă.
Inovația care a schimbat satul
La un moment dat, Nicolae a avut o idee care avea să definească meșteșugul local pentru generații. Observând modul în care stâlpii de beton erau turnați în cofrag, a adaptat procesul la porțile tradiționale. A creat un cofrag din lemn sculptat, care reproducea motivele tradiționale.
Prin turnarea betonului în această matriță, se obțineau stâlpi identici cu cei din lemn, dar mult mai rezistenți, adaptați gospodăriilor moderne.
Într-un sat care creștea și se transforma, această soluție a devenit salvatoare. Porțile din beton podoabă au păstrat estetica veche, dar au rezistat mai bine în timp.
Astfel s-a născut „generația a patra” de porți din Cașin, model care avea să domine peisajul satului vreme de mai bine de cincizeci de ani.
Ucenicii și moștenirea
Nicolae Comăneciu nu a lucrat niciodată doar pentru el. De-a lungul timpului, a format șapte ucenici, bărbați din zonă care au ajuns la rândul lor meșteri pricepuți. Unii au lucrat alături de el ani de zile, alții și-au deschis propriile ateliere, ba chiar au ajuns să-i facă „concurență”, semn că măiestria învățată era solidă.
Și astăzi, când în multe sate din România porțile monumentale dispar, în Cașin numărul lor a crescut datorită muncii acestui meșter. Nicolae însuși a realizat optzeci și cinci de porți, un număr impresionant pentru un singur om.
Un sat transformat de mâna unui singur meșter
Munca lui Nicolae a schimbat fața localității. Porțile monumentale au devenit semn distinctiv al Cașinului, iar frumusețea lor a atras atenția specialiștilor.
Localitatea a fost inclusă în rutele turistice dedicate satelor cu arhitectură tradițională și a primit distincția „Cele mai frumoase sate din România”.
Pentru priceperea lui, pentru rolul său în păstrarea identității arhitecturale și pentru modul în care a transmis meșteșugul mai departe, Nicolae Comăneciu a primit titlul de Tezaur Uman Viu.
Un creator al porții ca simbol
Astăzi, la o vârstă înaintată, Nicolae Comăneciu rămâne una dintre figurile emblematice ale Bacăului. În satul Cașin, oamenii încă îl strigă Nicușor și îl salută cu respect. Pentru ei, el este omul care a dat satului un chip.
Prin porțile pe care le-a creat, a sculptat în lemn și piatră povestea unei comunități. Fiecare stâlp, fiecare acoperiș de poartă, fiecare motiv repetat cu migală poartă o parte din sufletul lui.
Nicolae Comăneciu nu a fost doar un meșter în lemn. A fost arhitectul tăcut al unui sat întreg, un om care a înțeles că o poartă nu este doar o intrare, ci un semn de identitate.
